CAPITOLUL XX. WARNINGS.

In principiu iti poti lua warning din orice motiv. Adevarul gol golut. Tine de relatia cu superiorii, de gradul de idiotenie al pasagerilor si de propriul comportament. In primul rind de asta. Asa ca ar fi cel mai bine sa citesti si sa intelegi de la inceput regulamentele si capitolele in care se arata exact pentru ce-ti poti lua warning. Daca nu le intelegeti, puneti pe cineva sa vi le explice. E un real pericol sa crezi doar ca ai inteles ceva si sa-ti fie rusine sa intrebi daca nu esti lamurit. Trebuie sa supravietuiesti, deci trebuie sa intelegi tot ceea ce se intimpla in jurul tau.

Tipurile de warnings tin si de munca pe care o prestezi si de departamentul in care lucrezi. Toata lume aisi poate lua wrning pentru intirzieri la program si, in general, pentru incalcarea repetata a regulilor din credo. (regulile de baza ale comportamentului la bord). Pentru uniforme murdare sau purtate necorespunzator, pentru replici urite la adresa pasagerilor sau altor colegi, pentru asezarea gresita a vestei de salvare in zilele de crew ride, pentru deteriorarea sau pierderea vestei sau a blue-card-ului, pentru pierderea laminex-ului (permisului de bord, ID-ul tau pe timp de contract, pe vas sau in porturi), pentru pierderea uniformelor sau a cheii de la cabina.

In cazul ospatarilor, citeva motive specifice pentru warning ar fi: nerespectarea regulilor foarte stricte de igiena (eu am ramas cu obiceiuri foarte bune in sensul asta dupa ce m-am debarcat si am devenit, intre timp, spaima vinzatorilor si a ospatarilor – sorry, guys), ciupitul din farfuriile sau din mincarea pasagerilor (mai rar), discutiile in contradictoriu, prea desele ture pe la fumoar, reclamatiile mai mult sau mai putin fondate ale pasagerilor. Multe motive, nu pretind ca mi le amintesc pe toate. Hartuirea sexuala, chiar si nedovedita uneori, se lasa cu plecat acasa. In principiu, la trei de-astea roz inventariate in registrul de bord al capitanului, cam pleci acasa. Eu am luat trei, dar cu cintec.

Una pentru o cheie de la cabina.
A doua pentru un motiv de-a dreptul stupid. adica stupidul am fost eu la faza asta. Eram deja „DJ consacrat” si in relatii foarte bune cu cei de la Purser. De serviciu in gangway intr-un port oarecare, pe care l-am bifat timp de cinci luni, in fiecare saptamina. Dupa lungi chete si loterii pe bani pentru adunarea de fonduri, crew-club-ul avea deja destui bani ca sa achizitioneze un nou set de boxe. Si, pentru ca in portul cu pricina ochisem deja ceva pe masura bugetului, tipa de la Purser insarcinata cu acest proiect pleaca in oras sa le achite. In treacat ma intreaba daca merg vu ea ca sa fie sigura ca achita exact ce trebuie. Nu m-am gindit nici o clipa si am raspuns afirmativ. Nu stiu ce m-a orbit in asemenea hal. Poate relatia buna cu superiorii de-atunci, poate febra datorata faptului ca, finally, eram bun si la altceva decit la carat bagaje, spalat closete si frecat menta.

In lipsa mea a izbucnit o adevarata furtuna. Mi-am pus in cap colegii, superiorii si chiar pe capitan. Am sperat sa ma intorc cu mult inainte de intoarcerea pasagerilor la bord, astfel incit sa nu bage prea multa lume de seama despre lipsa mea. Asa m-am asigurat de al doilea warning. Meritat… As fi un ipocrit sa pretind altceva.

A treia a fost la faza cu mexicanul care m-a lovit in public, de fata cu pasagerii. Atunci cind, in arbitrajul unui britanic prost dispus, am fost mai prejos decit o scursura pe care compania o trimisese acasa in repetate rinduri, pentru furt, violenta, consum de alcool in timpul serviciului si asa mai departe.