Nu mă pricep la vinuri, dar îmi plac…

miercuri, 22 octombrie, 2014 la 12:34 pm

De fiecare dată când sunt pus în situaţia de a-mi da cu părerea despre vinuri sau când sunt invitat la o degustare, îmi vine în minte replica – slogan pe care o folosea Ioan T. Morar într-o emisiune de la Pro în care prezenta filme acum mai mulţi ani: „Nu mă pricep la filme, da’mi plac!”. Şi, parcă declanşate amândouă ca nişte ancore care mă trag de mânecă să nu cumva să mă hazardez în opinii prea pătimaşe, îmi mai aduc aminte de un scurt discurs rostit de Răzvan Vasilescu la începutul galei finale a unuia dintre primele târguri bucureştene de vinuri la care am participat, Novvin, acum vreo cincisprezece ani. „Mareşalul” a râs atunci de toţi experţii degustători, de tipicurile lor ritualice şi de cuvintele îmbumbate pe care le folosesc în legătură cu vinul, în contraplan cu imaginile clasice cu struguri storciţi sub tălpile uneori pline de ţărână, cu resturi care ajung în must şi care, mai apoi, poate chiar contribuie la savoarea licorilor turnate în pahare…

anima aurelia visinescu

S-au schimbat multe în lumea vinului din România. S-a schimbat totul şi vă spun cu multă bucurie că s-a schimbat în bine. Facem vinuri serioase, căutate pe pieţele internaţionale şi foarte apreciate şi pe piaţa românească. Am acceptat că vinul are nevoie de investiţii, de specialişti străini şi români şcoliţi pe unde vinul făcut cu ştiinţă are istorie multă, de răbdare şi de respect pentru vie. Am învăţat să facem vinuri albe, mai complicate şi mai costisitoare ca proces de producţie şi stocare decât cele roşii, iar investiţiile din ultimii cinci-şase ani deja umplu sticle nobile şi rafturi ce ne reprezintă cu mândrie. E drept, din punctul de vedere al preţurilor încă mai avem drum bun de parcurs până vom ajunge cu adevărat competitivi în faţa producătorilor cu mult mai multă experienţă, dar sunt convins că vom ajunge şi acolo.

cisterne vin

Însă mai presus de investiţii, veri mai bune şi veri mai puţin bune pentru struguri, dincolo de utilaje, competiţie, clone şi preţuri, stă magia. Am intrat cu sfială în lumea magică a vinurilor Aureliei Vişinescu în urmă cu câţiva ani, la o degustare ceva mai formală. Eram stânjenit şi apăsat de faima personajelor cu care am stat atunci  la aceeaşi masă, am ales să vorbesc puţin şi să fac gesturi scurte, rezervate. Am încercat să învăţ de la comesenii versaţi într-ale vinului şi gastronomiei, dar şi să-mi ascund stânjeneala novicelui degustător şi proaspătului intrat în lumea restauraţiei.

aurelia visinescu

Aurelia plutea ca o undă de parfum peste toată acea adunare destul de simandicoasă. Firească în ton şi în gesturi, aproape informală pe lângă scorţoşenia ritoasă a unora dintre invitaţi. M-am îndrăgostit atunci nu de vinurile ei, ci mai degrabă de emoţia gustoasă a VINULUI ce-i trece Aureliei prin gânduri şi iscusinţă, devenind realitate savuroasă. Am devenit un susţinător destul de activ al brandului său, date fiind atributele cu care a reuşit să-mi intre atât de insistent în conştiinţă. Am recomandat cu mândrie şi prietenilor, şi oaspeţilor din restaurant, şi cunoştinţelor care mi-au cerut de atunci recomandări. Vinuri albe proaspete, înflorate cu gust, fără ostentaţie, vinuri roşii mature, dar parcă extrăgându-şi seriozitatea dintr-un parcurs blând, pe care ţi-l povestesc pe îndelete, de la prima promisiune făcută atunci când deschizi o sticlă şi până la concluziile oneste ale deznodământului de pe fundul ultimului pahar.

vie struguri

Săptămâna trecută am avut bucuria şi privilegiul de a mă alătura unei vesele „societăţi” într-o vizită foarte prietenoasă în împărăţia de pe Dealu Mare a Aureliei. M-am zgâit sfios la cisternele şi butoaiele gigantice în care strugurii aşteaptă să devină poveste, am văzut viile de sus, de pe rezervoarele în care boabele îşi murmură drumul graţios către desăvârşire lichidă, am revăzut oameni pe care-i ştiu de atâta vreme încât majoritatea ar putea fi ei înşişi poveşti de turnat în pahare… Şi am gustat.

Entuziasm 2013 (KARAKTER). Chardonnay şi Pinot Gris, cu o atingere uşor savantă de Riesling Italian. Mi-a creat pe loc imaginea unui amurg de zi toridă, mi-aş fi dorit ca paharul uşor aburit să devină pe loc un jacuzzi în care să mă sting după orele cu soare puternic. Mi-am lăsat aerul din jur pomădat cu aromele de pere coapte şi m-am lăsat furat de unda lungă, de final, care m-a condus până în mijlocul unei jumătăţi de grep-fruit de o obrăznicie acidă mai degrabă jucăuşă, aproape neserioasă.

Tămâioasă Românească 2012 (ARTISAN). Aţi pus vreodată busuioc într-o salată de fructe? Aţi ciufulit vreodată coroana de frunze a busuiocului (cel gastronomic, cu frunze subţiri şi umflate, de un verde ceva mai palid) care aproape s-a oflilit în soarele unei zile de vară şi care şi-a revenit în zece minute după ce l-aţi udat cu dărnicie? Habar n-am dacă e un lucru verificat ştiinţific, dar eu cred că busuiocul se apără de primejdii cu…parfum. Mintea mea a plecat de la cinsitita adunare de la Săhăteni cât am ţinut în mână paharul cu tămâioasa asta. A ajuns prin răzoare şi răsaduri, bântuite de iele şi păpărude nurlii, ţinând în mâini beţişoare cu fum parfumat.

crama sahateni

3 Fete Negre 2009, 2011, 2012 (ANIMA). „Anima” este gama în care Aurelia Vişinescu îşi reuneşte cele mai importante victorii şi vinurile dedicate exclusiv consumului de restaurant şi „connaisseur”. Fetele cele negre sunt soi românesc (fetească neagră) din trei ani diferiţi, strugurii provenind din trei zone diferite, cu timp lung de fermentare şi repetate scufundări în must ale pieliţei boabelor. Paharul ăsta mi-a spus clar şi răspicat că mai am foarte multe de învăţat despre vin. În ciuda maturităţii celor trei vinuri care-l compun, am primit mesaje amestecate, în finalul cărora nu am reuşit să apreciez nici corpolenţa, dar nici notele finale de gust. Am identificat contradicţii şi poate chiar o stare conflictuală între cel puţin două dintre cele trei vinuri componente, finalul lăsându-mă complet indecis. E foarte posibil să nu înţeleg feteasca neagră şi să fiu mai degrabă atras de cabernet pentru că…

Grand Reserve 2011 (Anima). Absolut spectaculos! Cabernet Sauvignon (major), Syrah, Merlot şi foarte puţină Fetească Neagră. În neconcordanţă cu numerele magice, încep să cred că 4 le place cupajelor mai mult decât 3. Am mai gustat combinaţii de patru şi majoritatea au cântat cu bucurie în bolta mea palatină. Mie Grand Reserve 2011 mi s-a părut desăvârşit, armonie şi echilibru din toate punctele de vedere. Cabernetul este ultimul cules, spre finalul primei decade din octombrie, macerat până la douăzeci şi una de zile. De aici buchetul convingător, de fructe mature şi maturate (prună uscată), dar şi finalul lung, cu tuşe bine definite de ciocolată neagră, tutun de pipă şi păstaie de vanilie.

crama

Cred că una dintre cele mai bune atitudini ale unui individ normal faţă de vin e sinceritatea. Tind să cred că poţi descoperi cu adevărat un vin dacă tu te aşezi în faţa lui complet deschis şi dornic să afli şi să descoperi, nu să analizezi şi să testezi. Pentru că un vin sincer se lasă lesne descoperit, în timp ce unul mincinos parcă închide orice discuţie din momentul iniţial. Tendinţa de analiză, cotare şi clasificare e foarte posibil să-ţi închidă simţuri şi să te plaseze din start între preconcepţii, să nu-ţi lase deschis coridorul bucuriei autentice pentru interacţiunea cu tot ceea ce contribuie la rezultatul din pahar: soarele ce mângâie strugurii, pământul din care creşte via, ploile care-l spală, mâinile care culeg cu atenţie, ba chiar şi cartea depe noptiera vinificatorului sau ceea ce i-a trecut prin minte, fără nicio legătură aparentă cu vinul, în ziua în care a decis să oprească fermentaţia strugurilor.