Cinci chestii pe care nu le ştiaţi toţi despre Brazilia
1. Fasole şi orez. Împreună. În fiecare zi. Cea mai populară garnitură pentru toată populaţia Braziliei. Există (mulţi) brazilieni de toate vârstele care nu au trăit o singură zi din viaţa lor fără fasole şi orez, de obicei pe aceeaşi farfurie, lângă carne, salată, peşte, legume, fructe etc.
2. Capoeira, atât de celebrul stil de luptă devenit non-contact, doar o combinaţie de dans şi gimnastică mai mult decât spectaculoasă şi dinamică, este originar din Angola, locul de unde au fost aduşi majoritatea sclavilor cu care ştabii portughezi, proprietari din senin pe bucăţi enorme de teren mustind de bogăţie şi fertilitate, şi-au populat fermele. Capoeira se întâmplă pe muzică live specifică respectivelor demonstraţii, cu instrumente tradiţionale dintre care nu lipseşte „berimbao”, un instrument ce seamănă cu un arc cu o cutie de rezonanţă făcută din nucă de cocos uscată. În timpul reprezentaţiilor există un fir epic povestit de maestru.
3. Dimensiunea actuală a pădurii tropicale atlantice, vegetaţia seculară de pe malul brazilian al Oceanului Atlantic, se cifrează astăzi la fix cinci procente (5%) din câtă era ea acum câteva sute de ani. Exploatarea a început masiv imediat după ce Brazilia a devenit teritoriu portughez, în 1494. A continuat şi după câştigarea independenţei şi ar mai continua masiv şi astăzi dacă ar mai avea de unde. Fărâma asta de 5% este cam toată în statul Bahia şi sperăm să mai fie o vreme.
4. Cel mai frumos Carnaval brazilian nu se întâmplă la Rio de Janeiro. Mai ales dacă nu te cheamă Radu Mazăre şi ideea ta despre Carnaval nu se reduce doar la dansatoare sumar îmbrăcate, călare pe care alegorice. Nici la Salvador nu e chiar cel mai frumos Carnaval, chiar dacă aici accentul pronunţat sexual de la Rio e înlocuit de concerte ale celor mai îndrăgiţi muzicieni „populari” din toată ţara. Olinda este numele oraşului situat pe coasta de Nord, puţin mai sus de Recife, în care se organizează anual un Carnaval încântător. În Olinda au reuşit să păstreze tradiţiile carnavalurilor portugheze, combinate cu influenţele africane atât de surprinzătoare şi memorabile. Olinda este, la rândul lui, un oraş colonial foarte bine conservat şi îngrijit.
5. Din cauza foarte pronunţatului catolicism practicat cu râvnă pe tot cuprinsul ţării, avortul este interzis prin lege în Brazilia. Coroborat cu o proastă politică a contracepţiei, girată de un sistem medical aproape la fel de disfuncţional ca în România, şi cu un apetit timpuriu şi şturlubatic al focoşilor brazilieni, fetele încep să devină mame în multe cazuri şi de pe la treisprezece anişori. Şi asta nu neapărat din întâmplare, ci cu băieţi pe care ele chiar îi iubesc :)
Despre rata criminalitatii , ce ai de spus? :) daca ai putea detalia te rog.
Ce să-ţi spun despre asta? Că prin favele şi din când în când pe stradă se mai împuşcă între ei pe motive de supremaţie pe piaţa de stupefiante? Că intră poliţia peste ei, mai dileşte câte doi-trei şi apoi se mai calmează? Dacă te iei după ştiri, sunt probabil la fel de multe ca prin alte părţi, cu o creştere de expunere mediatică spre străinătate în ultimul an, tocmai pentru că urmează CM şi mulţi brazilieni (inclusiv din motive politice, dar şi pe bună dreptate) cred că s-au cheltuit prea mulţi bani pe organizare. E drept, CM Brazil costă de trei ori mai mult decât alte turnee finale. În zona în care sunt eu, chiar în oraş, acum un an şi ceva au fost vreo trei crime în stradă, asalturi către grupuri de turişi şi zeci de jafuri în moteluri şi pensiuni. Acum vreo opt luni au schimbat şeful poliţiei şi s-a liniştit toată lumea după vreo două-trei raiduri în favele. Eu unul, în aproape cincisprezece luni, nu am avut absolut nicio problemă. Nici prietenii mei din RO care au mai trecut între timp prin Brazilia.