DESPRE ALCOOL: ALUAT CU BERE PENTRU GUSTĂRI PANÉ

marți, 6 august, 2013 la 4:24 pm

Ursus Breweries şi Graffiti PR m-au invitat pentru încă un an în echipa desprealcool.ro. Ceea ce, desigur, ne bucurăm :) Primul articol din noua serie a apărut pe 1 iulie şi este despre un strop de bere rece într-un aluat pufos, pentru îmbrăcat te miri ce.

Berea cere “o gustărică, un platouaş”. Aşa cum şi gustărica…cere bere.

Trebuie să vă spun câteva cuvinte despre compoziţia asta absolut cuceritoare.

Am folosit-o prima oară pentru inele de calamar pané, cu mulţi ani în urmă. După care am realizat că merită băgată în seamă şi la “Pui Shanghai”, şi la creveţi, şi la filé de peste pané (ah, o fâşie de cod proaspăt, tăiată la două degete, condimentată cum se cade şi apoi tăvălită prin ceea ce urmează să vă descriu imediat, înainte de a ajunge la prăjit…mmm…deluviu papilar numai când mă gândesc!) şi, în general, pentru multe preparate prăjite rapid, în ulei încins, îmbrăcate în aluat cu făină, asemănător celui pentru clătite.

Şi vine berica, dragi tovarăşi! Cu cât mai rece, cu atât mai bine (în Brazilia, de unde vă povestesc toate astea, dacă până ajunge ospătarul cu ea la masă sticla nu face chiciură cât să te poţi da cu patinele, e clar că nu e destul de rece), că despre “proaspătă” nici nu are rost să mai pomenim. Şi cu mâna stângă turnând încet şi sigur bulele de fericire în castron, şi cu mâna dreaptă meşterind cu telul prin aluatul din ce în ce mai docil, mai cremos şi mai spumos, s-ar putea să mai rămână o guriţă şi pentru tine în paharul cu 100 ml de bun şi rece. Că e păcat să rămână la aer, să se trezească şi să se tingă nefericită.

Pentru că asta se întâmplă, de fapt, cu aluatul pe care-l vei folosi la prăjit ce ziceam eu mai devreme. Baia asta răcoritoare şi acidulată desface treptat aluatul cleios din ou, unt şi făină, aducându-l până la consistenţa cremos-cursiv-spumos-lipicioasă perfectă. Că după aceea e simplu. Eu pentru imaginile pe care vi le trimit cu drag şi voie bună am folosit câteva fâşii de piept de pui proaspăt. Aveam şi creveţi proaspeţi, şi peşte la îndemână, dar am eu fixaţia asta că cele două merită o soartă mai bună decât baia de ulei încins. Puteţi să mă contraziceţi, vă pot înţelege.

Aşa că tăiat elegant câteva “panglici” din piept de pui, de grosimea unui deget şi jumătate. Condimentat curtenitor, prin masaj languros cu sare şi piper. Încins bine ulei “de prăjit” (floarea soarelui, canola, porumb, ce ai prin casă – dacă poţi să nu te gândeşti la “modernul” ulei de palmier doar pentru că îţi spun eu acum că, în fiecare oră, în Asia cad plantaţii de palmieri de dimensiunea câtorva terenuri de fotbal standard, cu atât mai bine), trecut puiul corespunzător, fiecare bucată în parte, prin “smântâna” pe care tocmai v-am descris-o şi apoi puse cu grijă în uleiul încins.

Reguli? Uleiul foarte bine încins. Deci aşează preparatul în tigaie cu băgare de seamă, de la distanţa unui braţ întins, ca să nu-ţi strici momentul creativ. Şi nu prea multe bucăţi de pui în tigaie, ca să aibă loc să respire, să se înfoaie şi să se prăjească uniform. Îţi recomand bere blondă, şăgalnică şi nurlie la trebuşoara asta. Povestea din farfurie va fi şi ea veselă şi în culori care mie unuia chiar îmi înfloresc un zâmbet.

Nu-ţi dau un timp anume pentru prăjit pe fiecare parte, dar când sunt rumen-aurii poţi să întorci “gujonetele” sau, dacă le-ai întors deja, să le scoţi cu o lingură de spumă ori cu un cleşte de lemn sau de teflon din uleiul încins. Pe hârtie absorbantă sau pe un suport de sârmă, ca să mai filtreze din uleiul care le-a trebuit ca să se prăjească. Sare şi piper, poate şi un cartof prăjit, ca să fie totul cum se cade, poate şi o salată mai acruţă, ca să se plieze fericit pe papile, dimpreună cu berea. Vorbesc acum de berea din paharul de lângă farfurie, căci vei recunoaşte singur aroma din ceea ce tocmai ai pregătit de mâncare.

Pentru că despre asta e vorba în această povestioară. Aspect apetisant, rumen, în perfect echilibru cu strălucirile berii. Textură pufos-crocantă, care nici nu-ţi lipeşte aluatul de cerul gurii, nici nu-ţi zgârie gingiile. Puiul rămâne şi el suculent, pătruns perfect până la limita lui “prea făcut”, rozaliu, tandru şi de o consistenţă care te va ajuta să uiţi de nedreptele şi desele asocieri cu carnea albă uscată şi aproape insipidă din alte ocazii. Gust cu accente discrete de bere, deloc amărui, fiecare bucată de filé păstrând la nivel sesizabil doar amintirile plăcute pe care palatinul tău ar trebui să le reţină după fiecre înghiţitură de bere bună şi proaspătă, servită aşa cum îţi doreşti tu.

“O mie de vorbe nu fac un ban!” Ia de priveşte la minunăţiile din imagini şi poate mai scuturi şi tu praful de pe şorţul ăla de bucătărie, că nu prea l-ai mai îmbrăcat de când cu crizele astea de toate felurile.

Să ne reîntâlnim cu sănătate. Hai noroc!