GASTRONOMIE: CARTOFI NOI CU ROZMARIN ŞI CEAPĂ ROŞIE LA CUPTOR

duminică, 31 mai, 2009 la 5:52 pm

V-am mai spus pe-aici că, Măria Sa, cartoful, a fost multă vreme cultivat ca plantă furajeră, pentru îngrăşat animalele şi mai ales porcii, nu? Cu toate astea, chiar dacă reuşeşti să nu fii un mare mâncător de cartofi, apariţia cartofilor noi, de vară, te-mpinge în păcat şi te face să uiţi chiar şi de caracterul lor de „bombă glucidică”, la catastif fiind „creditaţi” cu aproximativ 18 % conţinut de carbohidraţi. Uiţi chiar şi că, până pe la 1780, francezii erau convinşi că în cartofi zace bacteria ce stă la baza temutei lepre sau că, în alte vremuri, scoţienii presbiterieni refuzau să-i mănânce pentru că pur şi simplu nu erau menţionaţi în Biblie :). Cu moderaţie, o porţie de cartofi noi pare să nu fi omorât pe nimeni, mai ales dacă nu ne batem joc de ei prăjindu-i într-o găleată de ulei sau, mai rău, untură de porc…

INGREDIENTE. Pentru patru porţii: cartofi noi, micuţi – 1 kg, ceapă roşie – 6-8 bucăţi de dimensiuni medii, rozmarin – vreo 5 crenguţe proaspete sau două-trei linguri de frunze uscate, ulei de măsline – 8-10 linguri, oţet de vin roşu sau balsamic – 3-5 linguri, sare, piper. Opţional: 8-10 pulpe inferioare de pui.

CURĂŢAREA CARTOFILOR. Probabil că ştiţi deja, cartofii noi nu prea se curăţă la fel ca ăi vechi. Adică nu cu cuţitul, tăind din cartof pentru a scăpa de coajă. În primul rând trebuie spălaţi bine, de praf şi ţărână. Eu i-am scufundat într-un lighen cu apă, sub jetul de la chiuvetă, apoi i-am frecat bine cu un burete aspru de vase pe care nu-l mai folosisem înainte. Adică nou. Şi aproape că i-am curăţat complet. Pentru aceia dintre voi care vreţi să-i curăţaţi complet, luaţi-i la râcâit cu un cuţit de bucătărie. Desigur, ochiurile sau părţile stricate trebuie tăiate până rămâne cartoful curat.

CURĂŢAREA CEPEI. Uite un prilej bun să vă povestesc ceea ce, probabil, mulţi dintre voi ştiţi deja. Nimănui nu cred că-i place să cureţe ceapă. De-aia, când avem de curăţat mai mult de una, ar fi bine să ne grăbim. Nu-i vorbă, că uneori şi la o singură ceapă de mocăim atât de mult de teama lacrimilor, încât nu ajungem să terminăm treaba şi deja ne jelim ca la priveghi. Cel mai uşor, puteţi curăţa o ceapă din trei tăieturi. Câte una pe lat, la cele două capete ale cepei şi una pe lung, de la un cap la celălalt, de adâncimea primului sau primelor două straturi. A patra mişcare este înlăturarea straturilor de care nu avem nevoie şi cam asta ar fi treaba. De data asta, am curăţat repede cepele şi le-am spălat cu apă rece. Mîndru şi verde, am pus să se odihnească rozmarinul cules din ghiveciul de pe balcon şi spălat tot cu apă rece.

CARTOFI, CEAPĂ, ROZMARIN. Am tăiat carofii mai măricei în două, în patru sau în opt cuburi, iar pe cei micuţi i-am lăsat întregi. Am tăiat cepele mici în două, pe cele mai mari, în două sau în patru. Gros, la voia lamei cuţitului. Am tocat rozmarinul nu prea mărunt, doar cât să-i fac aroma s-o ia la plimbare. Le-am amestecat pe toate într-un castron încăpător, împreună cu uleiul, oţetul, piperul şi puţină sare. Puţină, că-i mai bine să ai unde mai pune decât să nu poţi să mai iei din ea.

…ŞI PULPE DE PUI. Le-am spălat, le-am uscat cu un şervet curat, apoi le-am dat şi pe ele prin ligheanul cu minuni. Cât să ia miros de rozmarin, abilitate de măsline şi nărav de ceapă. Le-am scos apoi pe o farfurie, căci n-aveam să le las printre ele.

ÎN TAVĂ. În tava mea cu grilaj, foarte bună mai ales pentru preparate în care nu vrei să amesteci două ingrediente care ar trebui să se coacă împreună sau pentru cărnurile care au nevoie de umiditate în cuptor, fără să stea în mijlocul unui ocean de zeamă. Am pus amestecul de cartofi şi ceapă în tava propriuzisă, iar pulpele de pui pe grilaj, deasupra. Astfel, pulpele şi-au lăsat la coacere ceva arome peste cartofi şi nici nu s-au uscat, bucurându-se de aburii parfumaţi cu ceapă, oţet de vin şi rozmarin. Au stat la cupor aproape 90 de minute, din care primele 30 la foc puternic, apoi mediu până au fost toate bine pătrunse şi delicioase. Dacă pulpele se pătrund suficient înainte de a fi cartofii gata, le puteţi scoate pe o farfurie, amestecaţi în tavă şi puneţi din nou în cuptor, până sunt gata.

SOCOTELI. Bani: aproximativ 3.5 RON / porţie. Timp: curăţat legume (15 min.) + amestecat ingrediente (5 min.) + aşezat în tavă (3 min.) + coacere (90 min.) + spălat vase (5 min.). Total timp activ: aproximativ 30 de minute.