IKEA, AJUTĂ-MĂ UN PIC…

sâmbătă, 24 ianuarie, 2009 la 8:52 pm

E bine la IKEA, că e ieftin, că în general mobila arată bine şi e practică, sînt multe accesorii şi nimicuri de care ţi se lipesc ochii. Asta ştie deja toată lumea. Noi, cei crescuţi în case părinteşti şi buniceşti cu „mobilă de-o viaţă”, şi tot noi, care am stat ani de zile în cămin sau cu chirie, cu tot felul de gioarse pe care nu ne putem permite să le-aruncăm în primul rînd pentru că nu erau ale noastre, înţelegem şi ne place mobila cu termen mediu de valabilitate.

Bun. Hai să luăm o canapea pentru birou. Ceva simplu, să nu fure mult spaţiu, cu geometrie decentă. O canapea, oricît de mică ar fi, are nevoie de transport. De alt transport decît un biet turism de familie. Subcontractaţii oficiali din incinta IKEA au două variante: mîine, cu 55 RON; azi, în şase ore (adică aproape mîine), cu 120 RON. Canapeaua a fost 400 şi ceva. Deci dacă o vreau azi, plătesc cu 25% mai mult. Dacă o vreau pur şi simplu dusă acasă, oricum e vorba de vreo 12% din preţul ei. Dar eu o vreau azi! Am cumpărat-o, am plătit-o, o vreau montată azi!

Aşa că apare Providenţa. Un nene care mă întreabă dacă am ceva de transportat. Am, sigur că am. Unde? Colo şa. Face şase sute. Haide, bre, că e mult. Îţi dau două sute. Moşul grimăseşte un pic şi pleacă. Ies prin faţa magazinului şi întreb un robocap de-ăla cu cască în timpan şi ochelari de soare. Ceva băieţi care transportă? Înăuntru, la ghişeu. Şi în afară de ăia? N-are voie nimeni, e interzis. Mustăcesc eu de data asta.

Realizez că, dacă mă mai lungesc mult, risc să-l pierd chiar şi pe moşulică. Vrea 55, batem palma la 50, mă ajută să urc lădoiul în furgoneta lui, mă urc în dreapta, doamna talonează din urmă. Am cărat-o împreună pînă în lift. Mi-a dat şi bon fiscal.