Posturi cu tagurile: "verbaliser"

De cind smochina asta afectata nu mai conteneste sa-i numere in gura mare odraslei banii de tampoane si demachiant, ma bintuie accese de rime „parazitare”. Papusica mica a absolvit de curind ceva studii superioare, insa ii declama urlat mamuchii cum ca „in ziua de azi ai nevoie de pile ca sa faci rost de un giob, nu mai e ca pe vremea ta, cind iti dadea Statul de lucru!”. Daca smnochina ar fi fata de comitet, i-as suna la soneria ei cu gingal belz (pe care n-o schimba in tot anul, de-mi aduc mereu aminte de parintii lu’ prof Gorea, din „Filantropica”) si cu o mina in cur si cu una blocata pe buton i-as urla in gura mare ca „fie-ta minte de face apele piftie, tanti, fi’n’ca la ora asta in Bucuresti unii le-ar da de lucru si la morti daca ar mai putea, saracii, sa serveasca vreo cauza!”.

Balcizele se cearta cu fereastra deschisa in bucataria aflata in congruenta cu biroul meu de-acas’, unde fierb eu in suc propriu ierburile care ma vor face Bashtan in BashHamas, unde imi potrivesc cuvintele dupa ceasurile mai ruginite sau mai shmensi fensi ale facerilor narative. A mica e urgie, mai ales cind isi proclama independenta flasca, inmuiata zilnic in ciorba si piftelele strunjite de batirna doamna. Care nu-i chiar asa batirna, da’ nici cu indulgenta siffredica nu mai poate trece drept o MILFa. Uneori ma dezradacineaza cu totul din urzelile-mi natingi si ma exileaza cit mai departe de peretele ce urla fugarindu-mi cuvintele.

Asa, si ziceam de puseele rimate „parazitar”. Azi am carat dupa mine „tu urli la fie-ta ca-i figuranta,/ca baga doar pizza al forno/eu va dau volumul maxim/cind ma uit la filme porno”. Care io nu m-am uitat niciodata. Antidoate, mai jos.

Blog lansat in pielea goala, la stirile de dupa-amiaza. Blog despre futaiurile zilnice reale sau inchipuite. Despre propriile sedinte de onanie. Despre statusuri de messenger si despre cum iti poti seta unul. Bloguri cu continut 100% YouTube & Co. Cu copy-paste de prin ziare sau cu traduceri tembele dupa texte scrise de altii. Bloguri cu subtitrari, cu recenzii de filme luate din alte parti. Umplute cu tone de link-uri catre situri porno, catre alte situri cu linkuri sau catre nimic. Copii tembeli, care de cele mai multe ori transmit „lumii intregi” ce aud sau li se spune in casa. Bloguri de scriitori dati afara de prin redactii pentru ca, probabil, sint prea scriitori. Bloguri scrise de bebelusi, la persoana I. Bloguri de studente cu zero experienta, care emit teorii despre industria la care incearca sa acceada. Bloguri cu tutoriale copiate/traduse/imbecile. Blog umplut cu furaciuni, sub pretextul „aici gasiti doar ce e mai bun prin alte bloguri”. Orice, numai sa ma gaseasca Google si sa dea „cititorii” click. Bloguri in care tii legatura cu familia, ca telefonul e scump si pentru mailuri ti-e lene sau greu… Bloguri agramate? Da, puzderie. Despre nimic? Tone, dar nici unul de valoarea lui Seinfeld.

Si totusi, marginea superioara a penibilului inca nu a fost atinsa.

Management: cind parasesti o pozitie manageriala de pe care ai coordonat si ai lucrat bine cu o echipa, ingineria nu cred ca sta in citi pleaca dupa tine, ci in citi ramin. Daca ramin, se cheama ca mersul bun al lucrurilor s-a bazat pe responsabilizarea membrilor echipei si pe felul in care si-au constientizat apropierea si competentele pentru joburi. Sint tentat sa cred ca aceia care vin dupa tine si-au bazat mai degraba pozitionarea in sistem din punctul de vedere al relatiei si umorilor personale. Asta cind nu vorbim despre cazurile in care deschizi sau servesti un business similar celui de la care ai plecat, desigur.

Jucam fotbal pe strada. Fotbal…impropiu spus. Spatiul dintre tomberonul de gunoi si „poarta”, eternul batator de covoare, devine insuficient cind nu bagam „21” sau „voleuri”. Asa ca ne varsam deseori pe strada, cu mingea de „optis’pe lei”. Trece o masina la trei-patru minute. Uneori ne tragem spre trotuar, alteori volam mingea peste capota in miscare. Adica voleaza ei, ca io nu am nici dexteritate, nici viteza. Din cind in cind, mingea pica pe asfalt exact sub botul masinii care trece. Soferii accelereaza, se bucura, s-ar bucura si mai tare daca mingea s-ar sparge. Dar „bai, nene…. asta ne ovalizeaza mingea!!!” Pe sub teava de esapament, basica de cauciuc iese turmentata. Nu se mai rostogoleste, se scurge cu miscari dezordonate pe linga trotuar. Pumnul ridicat in aer si un urlet scirtiit din gitlej: „Ti-am luat numaru’, baaaaa!”

Ploua. De vreo doua zile. Baltile sint uriase. Apa murdara se uneste in mari si oceane intravilane, unind malurile pavate cu borduri stirbe. Ai umbrela, dar stropii de ploaie ricoseaza cu putere din asfalt, improscindu-ti incaltarile si pantalonii cu ginganii de noroi de toate formele si marimile. Te strecori cu greu printre alte umbrele, printre oameni care par sa se simta singuri pe toata strada, printre zgribuliti sau falosi fara acoperis. Te tii departe de marginea trotuarului, algoritmul pasilor te poarta uneori spre ea, dar cauti mereu sloturi libere, printre cei care vin din fata si printre cei care te depasesc, astfel incit sa te intorci pe linia cit mai indepartata. Intilnesti un obstacol, nu-l poti sari, trebuie ocolit. Spatiul vital pietonal ti se subtiaza brusc

Reset. Liniste, calm, expectativa deloc incordata. In asteptarea relaxata a noutatilor care stiu ca nu vor intirzia. Am incheiat „live cooking blog” cu vreo trei ore inainte de a incheia treburile in bucatarie, dar ultimele istorioare nu mai meritau un loc distinct in experiment. La miezul noptii, momentul de exuberanta cu ochii larg deschisi. O sticla de Mumm racita din timp de cumnatul Cristi, pahare de sampanie din sticla pe care am decis bucuros sa le desprind din colectie. Pe-al meu l-am spart dupa 12 fin’ca asa fac eu de citiva ani buni, sparg ceva in noapte de Anul Nou. Sunet cumplit in Piata Revolutiei, artificii dragute pe care Clara, nepoata mea, le-a savurat cu ochii dilatati si aposi de uimire sincera. Hoti de buzunare. Multi. Apoi chillin’, care probabil ca va dura citeva zile.

Inainte: As dori un ziar, va rog. Care? Nu conteaza, ca vreau sa impachetez un peste in el.

Dupa: As dori un ziar, va rog. Va dau cu peste, cu pulpa de miel, cu dividiu, cu carticica sau cu silicoane?

Cind este evident ca numarul si complexitatea proiectelor companiei tale depasesc capacitatea echipei pe care o conduci, solutia fireasca nu este sa faci angajari. Pastrezi marja de profit daca le asiguri celor existenti conditii de dormit la birou. O canapea, o perna…

De ce dracu’ se mai chinuie toti pirlitii cu tot felul de ursarii entertaino-patriotice in conditiile in care romanii sarbatoresc de ani de zile, pe 1 decembrie, Ziua Nationala a Pro TV?

Buna ziua, Andreea! Buna ziua tuturor! Intr-adevar, zona din care transmit are toate atributele unui adevarat dezastru, este scena unor intimplari cu totul terifiante. Ma aflu acum chiar la usa familiei R.-C., teatrul unui cosmar care abia a inceput si care nimeni nu stie cind sau daca se va termina vreodata. Practic, intreaga poveste a inceput cu doua zile in urma, cind bestii deghizate in chip de zugravi si zidari au reusit sa patrunda in acest apartament situat intr-o zona linistita a Capitalei si au pus efectiv stapinire pe destinele acestor oameni pasnici.

Odata instalati dincoace de usa apartamentului, acesti indivizi lipsiti de orice fel de scrupule au declansat un adevarat carnagiu.

Astazi ma duc sa-mi iau un televizor verde. Verde intens, ierbivor. Pentru ca la real- gasesc „cele mai colorate televizoare color”.