Posturi cu tagurile: "verbaliser"

Oamenii de la care imi iau cele mai previzibile tepe de incredere sau de caracter sint aceia pe care ma incapatinez ciclic sa-i scot din smircurile indiferentei si ale dezamagirii devenite cliseu.

Ce faci de fiecare data cind ti se demonstreaza nu doar ca nu contezi, nu doar ca esti reprezentat de indivizi care nici macar nu inteleg cind sint luati la misto, pacaliti cu o bataie fraterna, pe umar, ci si ca, indiferent de ceea ce-ti doresti, indiferent de ceea ce tu crezi ca e bine, fractiunea de micron pe care o reprezinti nu apare in filmul lor nici macar in lista de figuratie? In cel mai bun caz, iti aduci aminte ca, de fapt, ti se rupe. Ca drumul tau, familia ta, oamenii tai, bucuriile tale sint cele care conteaza. Ca pina si propriile desertaciuni sint mai importante, mai frumoase, mai nobile, mai curate decit tot gunoiul asta care, mai devreme sau mai tirziu, o sa te ucida. Oops, sorry, didn’t mean that…

Ma intreb ce Post Mare e asta cu chiftelute de soia, cremvursti de plastic, snitele vegetale sau brinza tofu? Postul romanilor e plin de inlocuitori, de mult blamata soia, de replici sofisticate ale…poftei. Nu postim in adevaratul sens al postului, ci mincam „in loc de carne”. Presupunem intru pocainta si smerenie asa cum ne alintam cu principiul conform caruia doar actul in sine poate fi pacatos, nu pofta sau dorinta. Practicam smerenia cu gindul la carne, iar inlocuitorii devin mijloace de autoflagelare, sacrificii supreme pe altarul credintei.

Si nu doar atit.

Ieri mi-am cumparat un nou DVD cu un program de gimnastica la domiciliu. Stiti, de-ala care te invata ce exercitii sa faci acasa pentru ca, la halul in care arati, ti-e jena sa te duci la sala. Ei bine, asta e cel mai nou si are un nume bestial: „Cur de fier”. Ca si cum nu era de ajuns ca nu-mi mai intra pe usa, acum tre’ sa am am si grija sa nu rugineasca.

Chiar… Cit compromis e intr-o prietenie adevarata, de lunga durata, intr-o prietenie temeinica, incercata in sute sau mii de piedici marunte, dar care s-a incapatinat sa reziste? De cite ori e „treaca de la mine”, de cite ori – „n-are cum se se schimbe” sau „asta este, ii sint prieten dincolo de toate bubele”? Si de cite compromisuri din cealalta parte ai apucat sa-ti dai seama? Institutia prietenului cel mai bun… Acela care stie absolut totul despre tine si care stie, la rindul lui, cele mai ascunse amanunte din viata ta. Alaturi de care te maturizezi, inveti, experimentezi, te bucuri, blestemi sau iti recunosti greseli. Si caruia ii amendezi erorile cu promptitudine si argumente din aceleasi sentimente durabile.

Prietenului cel mai bun ii cunosti in detaliu si calitatile, si defectele. Dintre cele din urma, unele majore, probleme adinci de caracter sau apucaturi transmise pe cale ancestrala. O vreme le amendezi. Dupa care te resemnezi. Pentru ca legatura este atit de puternica incit esti capabil sa accepti compromisul. Aproape ca intr-o casnicie, accepti partile proaste din dragoste pentru cele bune. Pe cele proaste nu le poti ascunde sub pres, nu poti face abstractie de ele mai ales in cazul in care propria constructie le respinge natural. Dar le lasi oarecum suspendate, in favoarea celor bune. Resemnarea presupune doar o reglare a vehementei, a intensitatii luptei. Vei amenda in continuare, vei reveni (si deveni) obsesiv asupra scheletilor din dulap. Din reflex sau ca un ecou mut ce parca avertizeaza. „Stii ca asta nu e ok din punctul meu de vedere!”

N-o cunosc pe Putty, nu-i citesc blogul, nu-mi place poza ei si, in general, nu-mi plac paroasele si nici astea cu poze studiate. Da’ cimpanzeul veninos din gura canalului si-a dat inca o data masura spoielii care-l defineste. N-a dat semne ca „ofmenandmice” i-ar spune ceva, ca i-ar face sa tresara vreo amintire literara. Posibil sa fi fost din cauza paralelismului sau fata de limba engleza, nascator de maimutareli cam ofticate,

Azi am facut un test de inteligenta. Asta dupa o discutie de aproape o ora, in care fusesem foarte destept. Am fost pe punctul de a intreba daca vrea sa mi-o verifice sau sa mi-o insulte. M-am abtinut. Spre seara, o prietena ale carei opinii si informatii sint importante pentru mine, mi-a spus ca a citit ca, dupa virsta de 12 ani, testele de inteligenta nu mai sint relevante. Eu cred ca inteligenta e o chestie in puseuri. La fel si prostia. Azi poti fi enervant de inteligent, miine ai toate sansele sa fii de o prostie macabra. Cel mai greu cred ca e sa constientizezi starea in care te afli in ziua sau momentul respectiv. Si de-aici, vorba lui Marin Preda, ai mai multe posibilitati.

„Declaratiile politice in direct de la jurnalele de seara, fie ele importante sau doar pretexte ca alesii sa mai fie vazuti de prostime, se aseamana pina la confundare cu orele de hranire a vitelor. Se face sapte seara, toate vacile din crescatorie se aliniaza linga hranitoare sau adapatori, banda rulanta incepe sa se miste, iar ingrijitorii, cu gindul ca pleaca dupa asta acasa, incp sa toarne nutretul concentrat, modificat genetic, ca sa fie pe gustul bovinelorsi sa le dea randamentul optim de lapte. Vacile plescaie multumite si surescitate de apropierea hranei, iar populatia se aliniaza in fata televizoarelor, unii ramin cu furculitele in miini, altii se opresc in sufragerie, in drumul spre sufragerie sau baie, asteptind surescitati portia zilnica de gogosi de la ingrijitori. E momentul declaratiilor politice si al nutreturilor concentrate.”

„Intr-o zi, vecinul nostru de bloc si-a luat un aparat de aer conditionat. Era un zaduf ingrozitor, dar noi n-aveam aparat de aer conditionat si nici bani ca sa ne cumparam unul. Sufeream de caldura si de invidie. Aveam insa o biblioteca. Ne-am uitat in ea si am scos cugetarile lui Seneca. Am citit de acolo o pagina-doua despre bine si sensul vietii si, desi cald tot ne era, nu l-am mai invidiat pe vecin. Ceva mai tarziu, vecinul si-a deschis un butic si a inceput sa umble imbracat la costum la patru ace. Noi – tot cu blugi. Nu-i nimic – ne-am zis linistiti, citind un capitol din Etica lui Spinoza. Apoi vecinul a aparut deodata intr-un Megane argintiu. Noi n-aveam nici bicicleta, dar l-am dispretuit citind din Phaidon al lui Platon.

Mai tarziu, vecinul a schimbat Meganul pe Mertan. Nu ne-a pasat, caci si noi il schimbaseram deja pe Platon cu Aristotel. Si-a luat si un 4×4, cel mai mare de pe strada. Noi l-am luat pe Marcus Aurelius, care ne-a facut sa zambim impacati. A mai trecut o vreme si vecinul si-a luat

M-am saturat sa mi se ceara compasiune pentru toti nesimtitii care, dupa ce ca n-au de lucru, sint bolnavi si tintuiti in casa sau nu au o sursa de venit constanta, continua sa toarne copii pe banda rulanta. Unii ii fac pentru alocatie si, paradoxal, pentru a stirni si mai multa mila. Pur si simplu m-am saturat.