Posturi cu tagurile: "turism"

Putem să punem şi noi cîte-o chestie gen / ca asta din Bratislava, prin zonele pietonale din marile oraşe? Hai, putem? Putem? Putem? A…nu putem? A…ok…

Pe scurt, cinci bloggeri din ţară care vin la Digital Marketing Forum pot sta la Hello. Tema concursului: „Cum credeţi voi că se poate promova turismul românesc prin intermediul internetului?” Găsiţi detaliile concursului la Cristi Manafu. Baftă!

„Şi tot aşa…şi şot ata…”

[youtube:http://www.youtube.com/watch?v=u1mm-M86lI0]

De la Fratello, da’ am semnat-o eu :D Lasă, bre, că rămîne în familie…

[youtube:http://www.youtube.com/watch?v=oj2c6vQzyBU]

Oaspeţii urlă: „N-avem servicii turistice şi „guest experience” de calitate!”. Angajaţii din sistemul turistic urlă şi mai tare: „Sîntem plătiţi prost, nu putem să vă facem şederea plăcută pentru că ne e foame!”. Mă ridic în scări, iau un microfon wireless şi vă acopăr pe toţi: „N-avem conştiinţa SERVICIULUI şi bucuria de A-I SERVI pe ceilalţi!”

Uite altă chestie pe care comunismul şi literatura proastă au reuşit s-o facă ţăndări. Cine „serveşte” în casă, cine îi ajută pe „boieri” în gospodărie? Slugile, nu? Ion, Gheorghe, Măria, Veta ţiganca… Pe partea cealaltă, cine sînt oropsiţii imperialismului turbat şi dezgustător de inegal? Slugile, muncitorii, proletariatul. Şi totuşi, de cine depinde fericirea ta în concediu sau în călătorie? De bucătari, de ospătari, de cameriste, de barmani, de patiseri, de picoliţe, de recepţioneri, de bell boys, de parcagii, de butleri.

Şi revine sîcîitor întrebarea: „De ce la ei se poate şi la noi nu?” Şi putem începe un lung răspuns despre tradiţie în turism, Vest, Est, şcoli de specialitate, transmitere pe linie genetică, politici de companie şi aşa mai departe. Da, putem perora la infinit pe toate aceste subiecte. Nu înainte de a spune răspicat „pentru că ni se rupe!”. Individual sau în grup. Diferenţa monumentală dintre „la ei” şi „la noi” zace în dezgustul profund pentru serviciul oferit celui care ne plăteşte, direct sau indirect, pentru a-i asigura o experienţă plăcută.

În lumea largă, oamenii care muncesc în turism sînt printre cei mai invidiaţi, cei mai party people şi cei mai destinşi. Zîmbesc, rîd, fac glume, citesc şi se informează, se îngrijesc, fac sport, învaţă limbi străine, fură din meseria celorlalţi colegi, învaţă scamatorii şi sînt magnetul copiilor. La noi sînt pămîntii, tulburi, trişti sau doar ţepeni, irascibili, scumpi la vorbă, flaşti, plictisiţi şi total dezinteresaţi. Ştiu, au salarii mici. Numai că, în timp ce ai noştri se gîndesc numai la salariu, ai lor fac din bacşiş motorul unei existenţe duse cu zîmbetul pe buze şi cu mult aer în plămîni.

Un copy care, in conceptia advertizaurilor*, ar trece drept „indraznet”** si pe care l-ar privi oarecum oblic, asemeni gainii care-a primit un pumn de graunte fosforescente. Mesh-ul se afla aproape de virful unei cladiri foarte inalte, aflata in renovare capitala, in centrul Sibiului. Nu stiu daca in jurul acestui tag-line a existat o campanie care sa faca legatura (explicativa) cu serviciile comunicate (e vorba despre un operator turistic), dar el de unul singur cred ca n-ar putea functiona decit ca teaser sau ca reminder, dat fiind faptul ca nici macar logo-ul nu poate fi vazut decit cu ocheanul.

Ca sa nu raminem doar la informatii romantate si poze cu animale acvatice in diverse ipostaze. Itinerariu: Bucuresti – Giurgiu – Ruse – Sofia – Kulata – Salonic – Agios Konstantinos – feribot direct in Agios Georgios. Exista si varianta Salonic – Glyfa – feribot la Agiokampos – drum cu destule serpentine, vreo doua ore pina in Agios Georgios. Daca alegeti varianta cu avionul, de la Atena mergeti probabil vreo doua-trei ore catre Chalkida – treceti in Evia pe pod, dupa care mergeti vreo patru ore un drum cu multe curbe si serpentine catre Agios Georgios, via Loutra Edipsos. In afara de varianta cu masina inchiriata, n-am habar cu ce altceva puteti ajunge pe partea asta.

As fi putut sa scriu doar titlul si sa pun imaginile pentru ca asta e toata povestea. Langustinele sint mai mari decit crevetii si mai mici decit homarii. Sint lunguiete, suple, cu clesti delicati si din punct de vedere gastronomic isi duc existenta tot prin coada, ca multe alte vietati marine. Acasa nu prea cumpar daca nu le vad miscind si asta se intimpla foarte rar. Astea miscau virtos si unele erau pline de icre. Daca va stiti scrofulosi la creaturi rozalii cu clesti, mai bine nu dati click pe imagini.

Anul trecut, Ianis le-a facut pe un gratar de sirma, dublu, cu capac, ca sa le poata frige intinse. Acum Stela mi-a propus varianta cu ele fierte in apa de mare.

Domnul Catel s-a aciuat de curind pe terasa tavernei lui Ianis. Nu cerseste si nu te latra daca nu-i dai. Se intinde sub masa, uneori cu fundul sau cu botul exact pe piciorul tau. Daca pica ceva, nu refuza. De fapt nu maninca peste, dar nu face un caz din chestia asta. Se ridica doar daca in zona apare vreun alt patruped ce ar putea sa-i pericliteze pozitia de lider si paznic fara job description.

Doamna Capra e priponita impreuna cu alte citeva surate intr-o gospodarie de pe marginea drumului spre si dinspre Cavos. Mai degraba dinspre, pentru ca la ora la care mergem la plaja ele probabil ca mai dorm un pic. E clar ca prezenta mea o deranjeaza si ca lentila aparatului foto ii rascoleste pudoarea ei de capra. Ma priveste cu revolta doar daca o strig “cutu-cutu”, in incercarea de a-i capta cit de cit atentia. Si pentru ca in Bucuresti cineva a cerut o capra de la “verisorii” plecati in Grecia, sper ca exemplarul sa fie pe masura asteptarilor.

Daca e duminica, incepe devreme, cu sunet puternic de clopote si zumzaiala in jurul bisericii. Daca nu, sint clopote de barcute mai mult sau mai putin braconiere, care anunta ca au deschis taraba la mal, pentru afaceri marunte: sardine, calamari, prostioare. Cocosii de-aici nu cinta si nici nu scot un sunet comparabil cu vreun “cucurigu” international. Astia mai curind rag sau latra. Apoi trec vinzatorii de legume, cu megafon pe capota, cu karbusi, patates, melizanis, tomates si un intreg pomelnic pronuntat nazal, egal, blazat.