Posturi cu tagurile: "pro tv"

Anul trecut, când Gordon Ramsay a anunţat oprirea producţiei formatului „Kitchen Nightmares” după 12 sezoane în Marea Britanie, 7 sezoane în Statele Unite, 10 197 de înjurături (conform GR) şi 30 de teritorii străine în care fusese produs local,  iconicul bucătar furibund a adăugat că formatul fusese cel mai important motor al carierei sale din ultimii zece ani.

Deşi sunt un admirator şi un deferent discipol culinar al uncheşului Gordon, KN, în preproducţie şi în curând difuzat şi în România, pe Pro TV, mi s-a părut dintotdeauna cea mai plicticoasă şi mai de neprivit producţie semnată de el.

Formatul. Pentru cei cât de cât familiarizaţi cu peisajul formatelor cumpărate sau copiate în ultimii ani de casele de producţie şi canalele TV româneşti, Kitchen Nightmares e un fel de „Curat Murdar” meets „Salvaţi de bucătar” meets „SOS salvaţi-mi casa!” meets „Hell’s Kitchen” meets „Dădaca” meets „Surprize, Surprize!” meets „Poftiţi pe la noi!”. Pentru aceia cărora titlurile de mai sus nu le spun nimic, structura pe care fiecare episod din KN o respectă cu religiozitate arată cam aşa.

• Ramsay (bucătarul) ajunge în localitatea/cartierul în care există un restaurant/bistro cu probleme. Povestea spune că a fost chemat de proprietarul sau managerul business-ului, de o rudă etc.
• Ramsay descinde în local, care de obicei arată nasol, fie auster ca un cavou, fie împopoţonat şi kitsch. E întâmpinat de obicei de persoana care „l-a chemat”. Consultă meniul, care de cele mai multe ori este enorm. Cere detalii despre cele mai vândute preparate din meniu şi, în general, comandă minimum 4-5 feluri.
• Ramsay primeşte pe rând farfuriile comandate (reacţii în bucătărie la primirea comenzilor), nimic nu e bun, farfuriile arată teribil (planuri-detaliu cu atrocităţi necomestibile). Ramsay e dezgustat, verdictele şi reacţiile îi sunt comentate în bucătărie.
• Ramsay se ridică de la masă şi cere să se vadă cu bucătarul. De obicei aliniază toată echipa restaurantului şi îşi exprimă dezgustul. Aici, în general, încep să apară primele informaţii despre un alt punct-cheie al formatului: conflictul intern care e, de fapt, motivul pentru care afacerea nu funcţionează. Proprietar – bucătar, proprietar – manager, manager – echipă, tată-fiu, mamă-noră etc.
• Ramsay intră în bucătărie şi în depozite. Invariabil, planuri-detaliu cu jeg, materii prime expirate, carne verde, semipreparate congelate, pereţi scorojiţi, gândaci, şoareci morţi, rude congelate etc. Exclamaţii, onomatopee, înjurături, dezgust, lacrimi.

• Ramsay face curat în bucătărie („cu mânuţa lui”), stă de vorbă cu publicul din vecinătate, adună informaţii, oblojeşte văduve deznădăjduite şi admonestează bucătari nesimţiţi, înjurături, lacrimi. Rezolvă conflicte, repară familii învrăjbite, redecorează localul şi retehnologizează bucătăria cu mânuţa sponsorilor (uau! nu-mi vine să cred! îmi place enorm cum aţi schimbat! habar n-aveam că mie de fapt nu-mi plac carpetele cu răpirea din serai!), face (de obicei peste noapte) un meniu nou şi convinge vecinii „să mai acorde o şansă” locului tocmai „salvat”.
• „După un timp”, Ramsay revine (pentru că avea drum prin zonă) în localul respectiv, unde totul e ca în Paradis – toată lumea munceşte cu spor, clienţii sunt mulţumiţi, bucătăria e impecabilă, frigiderele gem de marfă proaspătă, nimic nu se congelează, datoriile la bancă sunt măcar în curs de a fi plătite, viaţa e frumos.

Dincolo de facilul consumabil şi de scârboşeniile generatoare de audienţă pe alte meleaguri, îmi dau voie să-mi pun câteva întrebări despre cum se vor întâmpla lucrurile în varianta românească.

1. Ce proprietar de cârciumă din România va fi de acord să-şi arate jegul, putreziciunile şi izmenele în faţa unei audienţe care, cel puţin teoretic, îi conţine măcar pe câţiva dintre aceia care în trecut au mâncat acolo? La ce riscuri şi măsuri coercitive legale te expui când accepţi un astfel de joc şi cât de tentant trebuie să fie preţul propus de producători?
2. Cât de vizibilă va fi „pe sticlă” înlocuirea unor business-uri reale cu nişte făcături regizate în cazul în care „înscrieri a rond pro tv punct ro” va aduna o recoltă prea subţire de înscrişi voluntari? În condiţiile în care pe toate celelalte canale TV din România se difuzează de ani buni acest tip de „reality show” cu personaje fictive, cred că abordarea unei astfel de strategii de către Pro TV ar îndepărta ireperabil mulţi susţinători ai acestui brand-cult.
3. Dat fiind faptul că „Hell’s Kitchen”, un alt format pseudo-culinar de televiziune, bazat pe înjurături, isterie, personaje şi secvenţe dizgraţioase, a creat un precedent ca eşec de audienţă şi popularitate în România, de ce ar alege Pro TV o experienţă similară?

Peste jumătate din „cazurile” prezente în producţia originală a formatului Kitchen Nightmares au dat faliment ori s-au închis pur şi simplu la relativ scurtă vreme după difuzarea episoadelor în care au fost „salvate”. Unul dintre foştii protagonişti ai seriei s-a sinucis din cauza problemelor financiare, la trei ani după difuzarea episodului în care a fost „salvat”, moment la care datora băncilor aproximativ 80,000 de dolari.

Voi aţi hrăni un câine cu mâncare pentru pisici? Aţi încerca să convingeţi un leu să aleagă o salată în detrimentul unei pulpe întregi de viţel? Cam asta pare să fie „noua” strategie a minţilor slave din Pache Protopopescu. La finalul anului trecut am înţeles din nişte promo-uri că Pro TV va difuza în ianuarie o telenovelă turcească. Nu ar fi fost prima, apetitul noilor diriguitori ai trustului Pro pentru astfel de producţii şi-a făcut simţită prezenţa de anul trecut.

Da, dar am aflat după aceea că respectiva serie va fi difuzată ÎN PRIME TIME, adică la oră de maximă audienţă, adică la 20:30. Şi asta chiar de lui până vineri, sâmbăta fiind rezervată, la aceeaşi oră, pentru „Las Fierbinţi”, o producţie pe care, oricât mi-ar fi de simpatică, mi se pare de-a dreptul sfidător s-o programezi sâmbătă seara. Ei bine, astăzi mi s-a desluşit enormitatea, iar explicaţia mi se pare mai năucitoare decât însăşi decizia de programare: creierele cesnaviciate intenţionează să difuzeze pe Pro TV doar primele episoade ale serialului pentru casnice, ulterior mutând difuzarea producţiei pe Acasă TV.

De acord, Acasă TV e cam în derivă, respirând greu cu redifuzări şi fără producţii locale noi. De acord, în general până spre 15 ianuarie consumul de televiziune e mai redus, sunt destui care au legat zilele libere de Crăciun şi Revelion cu un concediu de două săptămâni. Dar oare ce studii relevă o asemenea confuzie între tipurile de public ale celor două canale care de atâţia ani cel mai bine au ştiut să-şi definească, reitereze şi consolideze permanent poziţionarea pe piaţă?

Dacă MTV şi Taraf TV ar aparţine aceluiaşi trust, cum ar fi să difuzezi pe MTV primele episoade din noul serial culinar (că tot nu mai e vorba despre bucătărie) realizat de Guţă? E ca şi cum ai presupune că pe MTV stau prea mulţi cocalari care ar merita să-şi bage minţile în cap şi să treacă pe Taraf, care le e dedicat. Promotion-ul între canale cu public complementar e cu siguranţă o strategie utilă, însă genul ăsta de „pescuială” cu content difuzat în prime time mi se pare mai mult decât o exagerare dăunătoare pentru publicul de pe canalul – locomotivă şi derutantă pentru publicul celuilalt.

Premisă 1. Pe parcursul carierei sale în CME, Adrian Sârbu a jucat de mai multe ori cartea „ori ca mine, ori mă car”. Cu tot cu oamenii înfipţi adânc în structurile colosului media şi, mai ales, cu o garnitură consistentă de vedete care, indiferent cât ar fi cumpărat CME din operaţiunea de televiziune şi entertainment a grupului, nu erau legate de glie din punct de vedere juridic. Au existat mai multe momente în care campaniile zvonistice despre plecarea lui AS din CME sau despre „concedierea” lui, cum visau jilav unii şi alţii, se încheiau cu o promovare sau măcar cu o consolidare a poziţiei sale în companie şi uneori cu mărirea pachetului de acţiuni. Dată fiind structura economică de „roată jidănească” în care până şi filtrele de cafea aveau o firmă independentă prin care colaborau cu gurile colaboratorilor trustului (şi ele, gurile, pe câte o firmă de sine stătătoare fiecare în parte), se vorbea chiar despre situaţia hilară în care, dacă AS ar fi strigat adunarea într-o zi, CME ar fi rămas cu o licenţă de emisie şi…cam atât.

Maria Apostol, director comunicare şi branding Antena 3.

Premisă 2. Natural şi organic vorbind, oamenii care au făcut ca Pro TV să existe în ultimii douăzeci de ani nu pot performa pentru Intact. De-a lungul istoriei, capacitatea oamenilor de a rezista acolo, de a rămâne şi de a-şi continua treaba indiferent de nemulţumiri sau frustrări a avut întâietate şi a fost uneori mai apreciată decât orice altă competenţă. Între Pro şi Intact pur şi simplu nu pot exista comparaţii când vorbim despre energiile creative sau despre implicarea oamenilor în ceea ce au de făcut. În jurul lui Adrian Sârbu, oamenii în general se simt inspiraţi şi motivaţi (uneori natural, uneori de frică) să-şi depăşească limitele. În jurul familiei Voiculescu şi a vătafilor lor cu simbrie, oamenii doar se gudură. Media Pro nu a şcolit mercenari, stau mărturie multele eşecuri ale acelora care au crezut că pot duce „zestrea” căpătată în Pache, la Buftea sau în Gerota prin alte companii.

Teorie. Antenele înghit de prin martie cam tot ce a avut vreodată legătură cu Media Pro. Sigur îi costă gros, dar nu pot rata asemenea ocazii. După ani de zile în care au privit cu jind peste gard, au acum şansa să-i „ia” pe cei mai buni, adică exact pe aceia cărora le-au respirat eşapamentul ani şi ani de zile.

Pro TV arată din ce în ce mai rău şi tare mi-e teamă că în toamnă cifrele vor fi jalnice. ID-urile de post sunt de un amatorism demn de Tele7 ABC, promo-urile nu mai au nimic din glanţul spiritului PRO, apar poze şlempete cu noile vedete, iar vechile vedete au liber la împrumutat imaginea pentru supermarketuri şi chiloţi ieftini. Cei desemnaţi să gestioneze comunicarea „noului” PRO sunt un om de producţie şi un marketer de bere probabil strălucitor pentru piaţa de profil, dar cu siguranţă nu pentru liga Pro TV.

Dacă Cesnavicius (vechilul instalat de CME la cârma Pro TV pe 1 decembrie 2013, „de ziua naţională a Pro TV”) duce staţia în cap în următorul an, iar vechile „structuri” din PRO vor împânzi între timp toată roata de caşcaval de la Intact, cum ar fi să răscumpere Adrian Sârbu Pro TV pe un preţ mult sub cel la care a vândut, atunci când CME se va vedea obligat să-şi strângă catrafusele? Şi dacă AS ar suna atunci adunarea tuturor acelora care astăzi îşi vând serviciile în Antene, oare ce credeţi că vor face ei? Hehehehe…

Vă spuneam, cu alte cuvinte, acum câteva săptămâni, că „noul” Pro TV se îndreaptă cu paşi repezi către poziţia de Arici Pogonici în clasamentul televiziunilor de pe alternanţa deal-vale? Vă ziceam cumva că, de îndată ce controlul strict şi ferm asupra imaginii oamenilor de-acolo şi capacitatea de a discerne rece asupra ce „iese” şi ce nu către public s-au cam terminat, treburile încep să arate rău pe toate părţile? Apropo, voi ai văzut recent nişte ID-uri de PRO TV cu nişte baloane colorate, vorbind cu voce scremută? Eu le-am văzut şi mi-au sunat atât de bizar pentru cultura PRO, încât am verificat de mai multe ori pe ce canal eram cu telecomanda.

Ieri, DJ-ul fotograf animator de radio Valentin Bărbulescu a publicat asta „la el pă Instagram”. Pentru că poate, ceea ce, aşa cum ziceam mai sus, e o chestie foarte recentă şi cel puţin bizară.

Nu discutăm nici despre calitatea pozei, nici despre oportunitatea ei, ci doar despre faptul că ea apare pe un cont personal de Instagram al unui domn care uneori se ocupă cu făcut poze. Mi-am exprimat părerea în legătură cu poza printr-un comentariu acolo unde ea a fost publicata prima oară. Pentru că Instagram nu permite ştergerea comentariilor, Bărbulescu a şters bărbăteşte poza şi a republicat-o după câteva ore. Zid!

Ca să ne transmită apăsat că poza cu pricina reprezintă un mare moment de răscruce în cariera sa fotografică şi, de ce nu, în procesul său de maturizare masculin-mediatică, Nea Vali pune cover cu aceeaşi poză şi pe contul său de „om” şi pe acela de „persoană publică” din Facebook Almighty. Ce nu e ok cu toată treaba asta? Ce e ok? Sunt curios să aud părerile voastre în comentarii.

Ştirea e scurtă: împreună cu fratele meu mai mare şi mai deştept, Mărgărit Bănuţă, am preluat un restaurant din Bucureşti pe care îl vom redeschide la sfârşitul lunii martie. Cum mă gândeam la o formulă cât mai „light” în care să încep să anunţ treaba asta, a apărut şi soluţia: un reportaj la Pro TV :) Aşa s-a potrivit: nu pe Twitter, nu pe Facebook, nu pe blog şi nu pe „Prânzul…”, ci la Ştirile de la ora 19:00 să vorbesc pentru prima oară public despre treaba asta. Mai jos, reportajul. În zilele următoare, printre vopseluri, teste de meniu, training cu personalul şi multe alte treburi, detalii pe măsura ştirii :)

Oare:

• Vlad Craioveanu (Ţuluca în buletin), de la Radio Guerrilla, de la Realitatea Caţavencului,  e chiar vocea din cel mai nou spot TV al GSP, de la Intact?
• Fundaţia umanitară a lui Dan Voiculescu se bucură tare cînd aude promo-ul în care e numită „FeUDe Ve”?
• Ţociu şi Palade vor mai rămîne multă vreme roata penibilă de rezervă de pe şoseaua Pro-Intact-Pro-Intact-Pro-Intact?