Mai jos veti gasi citeva rinduri despre ceea ce am ascultat si am vazut in prima seara a celui mai important festival anual facut in Romania. Am facut si citeva poze, dintre care de unele sint destul de multumit. Chiar daca incalc putin regulile jurnalului, prefer sa postez acum insemnarea cu impresiile generale pentru a va lasa mai departe sa vedeti articolele punctuale, despre fiecare act al serii.
Au completat armonic meniul unei prime seri reusite. Nu-mi sint indiferenti, dar genul asta de rock nu ma indeamna la ascultat foarte mult, probabil ca e o specie pe care o pricep mai greu. Au sunat foarte bine din punct de vedere instrumental, mi-a placut alternanta pasajelor dure cu cele foarte melodice, o clapa foarte bine plasata in atmosfera generala a muzicii lor. Un show destul de bine legat chiar daca n-au prea reusit sa umple scena. Dar, cum spuneam la inceput, piesa de puzzle foarte bine integrata in reteta serii. Lume foarte foarte multa la acest ultim recital al serii, destul de apatica si vadit impresionata de prestatia U.N.K.L.E.
Nu stiu altii cum sint, da’ io recunosc ca nu i-am aprofundat niciodata pe baietii cu pricina. Am ascultat cu mai multi ani in urma un album sau doua, insa am decis sa ma limitez doar la cele doua hituri mari si late (alea cu insane si jump) pe care bairamurile, cluburile si radioul au reusit sa mi le indese in creier pina la distrugere in ultimii ~cins’pe ani. Numai ca in seara asta ii pot considera cel mai bun act al primului capitol Bestfest. Mare forta si vibratie puternica de la intrare si pina la final, un public vinos, cu reactii puternice, pe masura celor de pe scena. Sint convins ca Cypress mai au multe de spus publicului lor captiv si ca statura lor de dinozauri ai genului nu-i va impiedica sa mai ramina multa vreme o trupa foarte apreciata. Apetitul publicului ma face sa cred ca proiectele cu rapperi originali adusi in Romania se vor bucura de un succes in crestere. Go ahead, Dox!
Fata faina si sincera tante Alanis. Si cu vocea, si cu chitara, si cu muzicuta, si cu sensibilitatea, si cu momentele de nebunie. Si-a vazut de treaba ei cu destula nonsalanta, fara stridente sau declaratii zgomotoase de amor pentru publicul destul de numeros si fericit. S-a lasat destul de greu convinsa de fanii care-i stiau doar vreo trei melodii sa atace si citeva hituri, in rest mi-a lasat o impresie profi, de om venit la jobul pe care si-l cunoaste foarte bine. Din pacate sunetul a fost foarte slab, mai ales la voce. Inclusiv momentele de forta au ramas la un volum mult sub ceea ce ar fi trebuit sa faca publicul sa explodeze.Multa admiratie pentru trupa de acompaniament, vaduvita si ea la multe pasaje de sunetul nu tocmai dinamic.
Am ramas putin descumpanit de numarul infim de oameni pe care i-am vazut la prima scena iesita in cale, dupa ce am ajuns la Romexpo. Am ratat Apollo 440, asa ca prima la aparate fu banatanca germanizata dar cu pofte si surisuri balcanice. Not bad, dar nimic nou. Un show destul de miscat, cu pofta de viata, dar parca mi s-a cam luat de armoniile de taraf integrate in beaturi dance si soul. Sunet bun, fata e mai draguta decit o stiam, dezamagitor de putina lume, furata probabil de zona celor doua scene „grele”. Mai mult, scena Dacia aflindu-se la o distanta considerabila de celelalte doua parca mi-a dat o senzatie de umplutura, de „si altii”. Asta chiar daca Cypress Hill au rupt locul. Dar toate la timpul lor.
Nu cred ca a reveni din cind in cind la muzica virstelor trecute e un semn de batrinete. Poate ca la 33 de ani ascult Vibe FM pentru ca la 10 ani inghiteam cu placere Jarre, Tangerine Dream sau Isao Tomita fara sa inteleg mare lucru. In seara asta sensibila mea doamna m-a condus catre Tracy Chapman si Bobby McFerrin. Catre prima asa cum ii imbratisam vocea pe vremea liceului. Catre cel din urma, asa cum l-am descoperit destul de tirziu, la concertul din Romania, ocazie cu care am fost de acord cu el in privinta faptului ca „Don’t Worry, Be Happy” este cu siguranta cea mai proasta creatie a lui.
N-as fi crezut in ruptul capului ca unul dintre cei mai gomosi, mai pretentiosi si mai dificili muzicieni mioritici, l-am numit aici pe Dan Teodorescu (Taxi), va imbratisa vreodata compromisul cu atita ardoare si devotament. Din punct de vedere muzical, „The Wizdiz Song” e o glumita pe care sint in stare s-o inteleg. O jucarie de vara in care cei care stiu ce cinta Taxi in mod obisnuit ar putea sa identifice si bascalie la adresa aprozarului muzical dance international, si kitch in doze controlate, dar si usurinta unor baieti cititi intr-ale muzicii de a aborda un gen de care sint cu totul straini. De admirat umorul de limbaj si accentul absolut inspirat, treburi pe care Teodorescu le-a mai jonglat si cu alte ocazii (SUA-UE sau Americanofonia).
Ea se razboieste cu moartea fara sa-si piarda zimbetul, fara sa-si fringa cintecul, fara sa-i adoarma spiritul. Noi ce facem pentru ea? Opreatia Ancai Parghel costa 100,000 de euro pe care i-as da fara sa ma gindesc, daca i-as avea in secunda asta. Da’ nu-i am si probabil ca nu i-as da pe toti daca i-as avea. Fi’n’ca nu stiu ce-as fi si cum as fi daca ar fi asa…
CONT LEI: RO30INGB0000999901012954
CONT EURO: RO73INGB0000999901012954
Anca Parghel – Jacaranda
Ce sa zic? In primul rind JK chiar seamana izbitor cu Robbie, desi e putin cam falcos pentru a fi o copie fidela a originalului in vremurile sale de glorie. Chiar daca are un tmbru cu totul diferit, o voce mai infundata si mai nazala, fara pretentii si fara acute spectaculoase, fara performantele sau usurinta pe care Williams a afisat-o intotdeauna, chiar si in piesele cu adevarat dificile, JK as Robbie si-a facut treaba mai mult decit decent. Omul stie muzica, cinta corect si are o trupa ok. Mai mult decit atit, ii place show-ul si nu are nimic din stinjeneala, din stingaciile sau stridentele pe care le-ai astepta din partea unui „lookalike”. Mult chef de cintat si de distractie pe omuletul asta care, daca n-ar fi semanat cu un megastar, poate ca ar fi incercat sa devina unul.
Si daca in fiecare clipa, in orice zi, in absolut orice colt din orasul asta prafuit ar putea incepe un mega-party? The huge disco ball is in town, the sun is shinning, tu ai vaiburile la tine? :) Asta vine in completarea obsesiei mele cu niste petreceri gigantice in pasajele subterane din Bucuresti.
Design realizat de
Cele mai voi