Posturi cu tagurile: "consumabile"

Nevasta, sun-o pe cumnata! S-a trezit? Zi-i lu’ cumnatu’ ca venim sa-i luam. S-o-mbrace bine p’aia mica, sa-i deie caciulita si ghetutele imblanite! Pai cum, nu mergem cu a noastra? Aha…a lor e mai mare. Las’ ca o lasam pe locul lor din parcare, sa aiba un’ s-o puna pe-a lor cind ne intoarcem. Deci in cit timp? Juma’ de ceas. Zi-i sa-si puna ceasu’ dupa al tau, ca sa nu stam prin fata blocului, ca-i frig. Ai luat toti banii? Luat. Sa mai oprim sa mai scoatem de la bancomat, ca e tirg…cine stie ce gasim p’acolo si dup’aia iar zici ca nu-ti iau nimic. Pai ce, tu ai vreodata ceva de vinzare ca sa-ti iau?

Asa arata furtuna pricinuita de tirgul mosilor de toamna intr-o casa de gospodari respectabili. Panica e ca s-au trezit la zece si ceva, ori oamenii harnici merg la tirg cu noaptea-n cap. Deja ne gindeam ca o sa parcam la mama huciului, ca n-o sa avem loc sa aruncam un ac de-atita lume… Surpriza! Strada Monetariei, pe care se afla si intrarea in muzeu, a fost suspect de goala. Am parcat, am coborit, am luat copilu’ in circa si ne-am grabit spre intrare.

Am numarat asa: o taraba cu mezeluri „taranesti” care se deosebeau de cele din magazine doar prin lipsa etichetelor cu termen de garantie, compozitie, datele de indetificare ale producatorului etc. Cind am trecut pe-acolo, o echipa de la kanaldi tocmai isi ingramadea intr-o punguta ceva sunculite, un cirnat, un muschiulet. Apoi o taraba cu dulceturi si muraturi la borcan, una cu brinzeturi, alta cu strachini si linguri de lemn si vreo doua cu vase din ceramica. Plus un cort si vreo doua masute unde se frigeau la botu’ calului cite-un mic, un cirnacior… Si asta era tot „tirgul”. La intrare mai erau citeva tiganci care vindeau „marme” turcesti si alte cirpe suspecte. Dezamagitor de-a dreptul.

In sala de expozitii am gsit citeva gioarse prafuite, cu pretentii de artizanat. Printre ele, citeva exponate de-a dreptul traditionale, pe care le puteti vedea mai jos. Familia Esca-Eram parea si ea oarecum stupefiata de saracia evenimentului.

22 octombrie: au mai scris astazi Gandul si Romania Libera.

Foto original: nastase.wordpress.com

Din Codurile si Procedurile despre Relatii Intime si Personale ale Statutului Marital intru Marea Sanctitate Spirituala a acestei Binecuvantate Comuniuni si intru Gloria lui Dumnezeu, de Ruth Smythers, mult iubita sotie a Reverendului L.D. Smythers, Pastor al Bisericii Metodiste din Arcadia, Confederatia Regionala de Est. Publicata in anul Domnului 1894, Ziarul Ghid de Spiritualitate.

Pentru gingasa tanara femeie care a beneficiat de o buna educatie in Legile Domnului, ziua nuntii este, in mod ironic, atat cea mai fericita cat si cea mai terifianta zi din viata ei. Pe de o parte este nunta in sine, in care mireasa este atractia centrala intr-o frumoasa si inspirata ceremonie, simbolizand triumful ei in a-si asigura un barbat care sa ii indeplineasca toate nevoile pentru tot restul vietii.

Pe de alta parte este noaptea nuntii, in cursul careia mireasa trebuie sa platesca tributul, ca sa spunem asa, infruntand pentru prima oara teribila experienta a sexului. In acest punct, dragi cititoare, lasati-ma sa exprim un adevar socant. Exista cateva tinere femei care asteapta noaptea nuntii cu placere si curiozitate! Feriti-va de o asemenea atitudine!

Uneori ma gindesc ca este extrem de simplu sa scrii mizerii din dorinta de entertainment. Din dorinta de a-i face pe indivizi sa subscrie ideilor tale numai pentru ca, in sfirsit, cineva le da prilejul sa vocifereze la adapostul anonimatului. Si daca vrei cantitate, apai subiectul tre’ sa fie cit mai larg, mai general valabil, cit mai facil de comentat. Ii admir pe aceia care scriu cu commenturile inchise si reusesc sa-si creeze autoritate, sa placa doar prin ceea ce scriu si nu prin efectul urmarit al celor scrise.

La radio, de obicei, suna timpitii sau cei lipsiti de ocupatie. Aia sint si cistigatorii de premii, si vesnic interlocutorii cite unui papagal care, din lipsa de continut, se trezeste sa arunce in eter cite o tema nascuta din nimic. Mai nou, cenaclul balos de la andreanum&co gaseste de cuviinta sa-si imprastie stropii inspre un subiect atit de convbenabil cind vine vorba de mizerii gindite, eventual, pe la spate: Romania. Pai ce,

Sau „sa ridicol”? Care o fi fost dialogul dintre, sa zicem, cineva de la vinzari, de la Intact, si cineva dintr-o agentie de media, cind primul a venit sa vinda clanul sprindrama asta?

– Ce faci, tata? -Bine, frate, ma uitam pe niste exceluri. -Pai deh, daca n-ai invatat carte… Hai sa-ti zic de ce-am venit. -Baga. -Facem telenovela. -Hai, ma, iar? Ce dracu’, ma, voi nu va mai saturati de esecuri programate? -Stai, ma, ca e alta treaba. E super subiect, iti zic. -Pai zi… -E cu tigani. -Te-ai mutat la Pro? -Ba, ce caterinca ai in tine… Da, ma, e TOT cu tigani, da’ e alta treaba… -Frate, doua seriale cu tigani, la doua televiziuni de top diferite,

N-am vazut cascaval. Dar (moaaaaah) cite chestii meseriase poti sa vezi intr-o singura seara, sarind de pe un canal pe altul (da, bine, zapppppind). Deci:

Am vrut intii sa fiu Jesse James, da’ dupa aia am vrut mai tare sa fiu Nat Pinkerton. A fost baiat valabil la sfirsit. La antena scria doar mita pe gardul lui remes. La ProTV scria si palinca, si

N-am salutat instalarea lui Cristi Brancu in studioul de la antena, asa cum nu m-a bucurat nici faptul ca Mihai Gidea a acceptat un post de conducere tot acolo. Pentru simplul fapt ca imaginea pe care Gidea si-o construise pina la acel moment, cu mici deviante inerente, dictate de culoarea politica a televiziunii-partid, era chiar ok. Sleahta adunata intre timp, pofta cu care se infrupta din magariile si ineptiile debitate de cei pe care-i provoaca fara a se implica foarte direct, dar si brandul gaunos pe care si-l construieste inertial antena cu pricina, au toate sansele sa-l afecteze in timp.

Dar revenim la Brancu. Toate bune si frumoase in interviul din TVmania pina la intrebarea legitim contextuala: „Cine refuza invitatia?”.

Fiti amabili, le spune cineva nefericitilor de la Ferrero ca nu se intelege nimic din spotul radio pentru caravana „Kinder Joy”? E cu o fetita care cinta o treaba din care cu mult efort prinzi doar citeva cuvinte disparate. E, practic, in alta limba. Din cauza unor efecte extrem de inteligente, suprapuse peste voce.

Provocat de campania Gandul. 

Prima mea amintire cinematografica. Mai fusesem la cinematograf inainte de acest episode, insa cred ca e prima amintire pregnanta legata de sala de proiectie. In Pitesti erau citeva cinematografe cind eram mic. Era Bucuresti, in capatul strazii pe care locuiam. Era Modern, la citiva pasi de Bucuresti, dar mai spre centru. Era Dacia, in cartierul Craiovei. Si mai era Lumina, mai marginas, cel mai vandalizat dintre toate. Clasa intii. Mergem cu clasa la film. Punga cu libelule. Ceva cu tinerete comunista, titlul regasindu-se in replica “aseara am visat ca-mi daruiai o punga cu libelule”. In Cinemagia zice ca era facut de Manole Marcus, cu Rebengiuc si Eniko Szilagy. Cert este ca filmul contine un candid sarut pe obraz. Contactul buzelor pe obraz s-a sincronizat perfect cu urletul dogit,

Vorba unui cintec vechi al lui Gyuri Pascu, „nana, DODA si-alte doamne”… Gindul de astazi scrie despre o o poloneza cu IQ 156 si cu creierul mai tot timpul la vedere. Mai aflam ca fata e membru Mensa. Fata cinta rock, dupa cum veti vedea mai jos, da’ cre’ ca ar putea sa cinte si la trianglu sau la piculina si efectul ar fi acelasi. Luati de-i verificati IQ-ul si dimensiunile cerebrale.

[youtube:http://www.youtube.com/watch?v=7t520qkmPgI]