Posturi cu tagurile: "consumabile"

Imi plac tare mult HR-istii pasionati de meseria lor. Mai ales cei tineri, care nu s-au mutat de la „carti de munca” la recruiting, implementare de politici interne, career development si asa mai departe. Imi plac aceia pe care ii mai vezi si dupa angajare, a caror prezenta se face simtita in companie in mod efectiv, nu doar prin mailuri care te anunta ca miine e ziua lui X ori ca banca Y sau asiguratorul Z iti face o mare oferta. Chiar mi se pare stupid sa primesc de la HR astfel de mesaje publicitare. Sint mereu tentat sa cred ca respectivul fie isi ia un comision de pe urma propagarii mesajului, fie n-are ce face. Din aceeasi categorie: HR-ul pe care nu-l gasesti niciodata liber pentru o discutie, cel la care trebuie sa te programezi cu citeva zile inainte, cel care iti lasa impresia ca-ti face un favor atunci cind iti raspunde la o intrebare, care te trateaza superior, care ridica din umeri si iti serveste impersonalul si degradantul „asa s-a hotarit” cind te trezesti fara nici o explicatie.

Ma simt atras de HR si pentru ca, atunci cind am avut ocazia sa tin interviuri si sa angajez oameni, in cele mai multe cazuri am oprit ce trebuia si am respins dupa o judecata confirmata de recruiter-ul cu care am lucrat. Ma refer aici la HR-ul intern, caci in cazul serviciilor externalizate e ceva mai complicat si, din punctul meu de vedere, relatia e ceva mai sintetica. De multe ori iti e greu tie, intern, sa identifici profilul celui mai potrivit candidat pentru jobul pe care-l ai liber. Mi se pare cu atit mai dificila misiunea unui consultant nefamiliarizat cu structura si mood-ul general din compania pentru care presteaza.

Sau „raspundem ascultatorilor” in varianta Google. Oare de ce nu apar bancuri despre Google asemanatoare celor cu „Radio Erevan”? Raspuns posibil: fin’ca ar fi toate un fel de „inside jokes” care, oricum, sint moarte inainte de a se propaga pe mail. Asadar:

Cititorilor insetati de interactiuni lingvistice, cautatori de „injuraturi in alte limbi„: capitolul dedicat schimburilor interculturale de pe vas contine prea putine injuraturi in comparatie cu fisierele intregi pe care le puteti descarca din cu totul alte parti si care mustesc de invataturi pretioase.

O sa ajunga unii sa creada ca eu chiar am ceva cu banca asta sau cu echipa care a primit contul lor de creatie. Din pacate, majoritatea celor pe care i-am intrebat despre cum au receptat mesajele BCR de la rebranding pina azi, trecind mai cu seama prin contributia lor la caravana pestrita a pensiilor private, n-au reusit sa-mi schimbe opinia sau sa ma faca sa cred ca au inteles ceva. Asa ca fac si eu ce ma indeamna educatia si predicatorii: ma intorc la radacini / consumator. Ma ajuta si pe mine cineva sa inteleg acest print? Va jur, chiar vreau, imi doresc extrem de mult sa il inteleg. Am mare nevoie sa aflu ce vrea sa-mi spuna. Cu putin efort, pricep si un strop de strategie dar cred ca deja cer prea mult. Va rog, ma ajutati?

Ma topesc dupa carcalacii care, in mijlocul unei prelegeri pe care pur si simplu n-o halesc, la proxima pauza de cafea iau o mina ingrijorat-agasata si susura in stilul „bai, ce rau imi pare, trebuie sa plec, am o gramada de treaba la birou…” Dupa care ii gasesti relaxati prin Cucina, la o tacla. Si zau daca mi s-ar parea anormal daca ar zice pe bune: „Bre, nu pricep o iota / nu-mi place / nu-mi trebuie / nu ma intereseaza!”

Foarte interesanta o fraza a lui Vlad Petreanu, despre care nu stiam ca nu mai e sef pe la stirile antenei. Citez din memorie: „Antena trei chiar reusise sa-si implineasca misiunea in primul an, asa cum o gindisem cu Sorin Oancea. Dupa asta a devenit interesanta si pentru altii, iar lucrurile au inceput sa se schimbe.” Le-am intrebat pe piaristele anteniste

Azi am mers cu metroul. Dupa multa vreme. Din Unirii pina in Stefan cel Mare. Mai intii n-am reusit sa gasesc directia catre Stefan, ca nu era scrisa pe nicaieri. Ma simteam ca in primele zile de studentie, cind nu faceam distinctia intre Eroilor si Eroii Revolutiei. Mi-a explicat un tinar ca trebuie sa merg vreo opt-noua statii. Abia apoi mi-a adus aminte de varianta de pe tronsonul celalalt, pina la Victoriei, schimbat si inca o statie. Pe bune, m-am simtit de-a dreptul penibil.

Intre cele doua „uniri” m-am inecat in

Oare Andrei Gheorghe, Corina Caragea, trupa HI-Q, Tudor Chirila, Maria Popistasu, Ioana Barbu, soldatii NATO, preotii si copiii parintilor din acest clip si-au dat acordul sa le fie folosita imaginea in aceasta mizerie semnata cu mindire de catre niste indivizi pe care Zelea Codreanu probabil ca nici dupa tigari nu i-ar fi trimis? Eu nu cred. Video, mai jos.

Ma abtin de la comentarii. Observati in fisierele video de mai jos cum nu-si mai gaseste Johnny Raducanu rostul in primul film, cum ZDRANGANE totul si cine freaca o chitara in spatele lui Covaci.

Pornim de la principiul ca fiecare prestator de servicii de pe lumea asta, adica purtatorul de facturier, chitantier, casa fiscala etc. are, printre altele, datoria de bun simt de a fi pregatit sa dea rest in cazul in care activitatea lui presupune plati in numerar. De acord pina aici? Cum ar veni, el este „agentul economic”. Cum cu bani potriviti zic unii (rautaciosi) ca te duci doar la curve, se presupune ca „agentul” trebuie sa fie capabil sa dea rest si, ca o minima forma de respect, sa nu te trimita ca pe mucea, cu banii in mina, pe la alte magazine, pentru a-ti putea recupera bunurile achizitionate. Sa-mi ziceti voi daca gindesc strimb.

Probabil ca am eu probleme cu taxiurile din Bucuresti. Sau numai eu. Deja ar fi al treilea articol din serie, dupa acesta si acesta. Numai ca astazi a iesit cu scintei. Statea degeaba pe Buzesti. Il intreb daca e liber, imi face semn ca da. Ii arat tigara aprinda, imi face semn ca nu e cazul. E un limbaj simplu, pe car esint convins ca l-ati utilizat si voi de nenumarate ori. Asa ca sting tigara si ma urc in taxi. Zic: mergem acolo, dar o sa va rog sa o luati pe Paris pentru ca e posibil sa nu gasim chiar omor la ora asta. Zice: o luam pe unde doriti.

Minat de curiozitate, am pus la munca un soi de paste pe care nu le incercasem niciodata: casarecce. Si, daca tot am prins ocazia, am scris si despre Bechamel, in varianta simpla pe care inca o gresesc cu brio. Rezultatul, aici.

Treaba simpluta, fara pretentii, pentru incepatori sau grabiti, dar suficient de italieneasca pentru un mincator cit de cit rafinat.