Posturi cu tagurile: "consumabile"

Nu pricep cum a reusit o tema atit de obosita sa reziste zeci de ani pe pozitia de simbol al perseverentei si al performantei. Eu vad doar gagicute in sincron, pe rotile, cu fustite-abajur si acadele in mina cind o aud.

Parcam pe strada. Nimic nou, o banalitate pe care o acceptam ca pe toate celelalte modificari comportamentale impuse de sistem. O facem de fiecare data cu teama ca un camion sau un cretin intr-un camion ne va face masina poster, ca puradeii vecinilor o vor folosi pe post de fileu de tenis, darbana sau scuipatoare, ca a dua zi vom gasi pe capota o punga cu gunoi. Pliem oglinzi, masuram cu sublerul distanta dintre bara noastra si a vecinilor de „parcare” calculind cite manevre ar trebui sa faca ei astfel incit sa nu ne loveasca, desurubam cu precautie antena si o ascundem grijulii intre scaune, mai aruncam o privire tematoare si mergem sa ne parcam si pe noi. Desigur, intotdeauna exista si varianta asta:

Cine trece primul printr-o intersectie semaforizata ca in figura de mai jos:
a. Pietonii majoritari romani care oricum trec pe unde vor ei, indiferent de semnalele luminoase, intrucit in localitatea lor natala nu existau semafoare si pe strada lor treceau maximum trei masini pe zi?
b.  Tramvaiul care in genral este singur pe lume si plenipotentiar atunci cind Marele Vatman a tata a tot ce misca si suprem stapinitor al unui cod ruteier special facut pentru agregatul lui anacronic?
c. Nu conteaza, e o intrebare la misto, care v-ati facut voi mistocari de cind incearca astia sa va inchida robinetu’ de spaga la examenul pentru carnet.

Cum o fi sa traiesti cu impresia ca ai un copil genial, despre care dupa citiva ani afli ca, de fapt, e cretin? Cum o fi sa traiesti toata viata cu speranta ca intr-o zi n-o sa mai fie cretin si sa vezi un semn de insanatosire de fiecare data cind se opreste din dat capete-n zid si zice scurt: „U!”? Pentru parintii care inca-l mai folosesc pe Bau-Bau in educatia progeniturilor: „Maninca-ti morcovii, ca o sa ajungi ca Steaua!” Si multe multumiri antenei, care in primele treisp’e minute mi-a oferit un sunet incintator, fara ambianta de pe stadion, de era sa nu-mi dau seama ca s-au marcat doua goluri. Nu in ultimul rind, felicitari gradenei cu maimute urlatoare despuiate, aflate intr-un contrast minunat cu vestitul stil Cimbom. Televiziunea turca a transmis fix trei cadre cu staulul romanesc de pe Ali Sami Yen. Cu doua prea mult.

Cred ca mai povesteam pe-aici, pe undeva, despre stari si amintiri pe care unele bauturi, mincaruri, mirosuri sau simple gesturi au darul de a le readuce brusc in memorie, prilejuind adevarate incursiuni imaginare in trecut. Sau cum aceiasi stimuli ramin asociati pentru toata viata cu episoade foarte concrete din existenta noastra. Pentru mine, un exemplu incontestabil din categoria asta ar fi motivul pentru care prefer Pepsi: l-am baut prima oara la mare, imbogatindu-mi instantaneu interactiunea cu racoritoarele de laborator de pina atunci.

Astazi am avut treaba in gura Dorobantilor si m-am dus teleghidat catre chioscul minuscul in care, din cind in cind, gasesc Dr. Pepper. Boldit, ca licoare de mare pret ce se afla. Aiurea :). E doar o alta inventie de laborator pe care in Romania inca n-a preluat-o nimeni la modul serios si care nici nu cred ca ar face mare scofala daca n-ar fi bine lipita unui trend bricolat cu inteligenta. Pentru mine, Dr. Pepper inseamna simplu U.S. of A. Acolo l-am descoperit, acolo mi-a placut la gust si de-aia il caut de citeva ori pe an acolo unde stiu ca il mai aduc, in general din Olanda, in cantitati minuscule. Chiar daca biroul american pentru marci si inventii il atesta de pe la 1885, chiar daca in Statele Unite

Fratele Tudosiei, care n-are blog si zau ca spre Jurnalul National nu-l linkuiesc, s-a intors dupa experienta a saptesprezece zile irlandeze, destinatie care ma atrage ca un ecou dintr-o existenta anterioara. Asa ca, de cum s-a intors, s-a grabit sa-mi transmita ca s-a gindit de citeva ori la mine in timpul vacantei. Cu planuri de razboi impotriva sarmalelor si cefei de porc, Marius a revenit in alternanta deal-vale inca plescaind la minunile marine (si nu numai) locale sau aduse de prin alte coclauri.

Mantra ta de azi este „K.I.S.S. – Keep It Simple Stupid!”. Apleaca-ti putin capul pe spate, mijeste ochii, gindeste profund si spune o timpenie de valoare incontestabila. What the heck? Have sum fun!!!

Ieri dimineata, la Unirii, o troala mi-a oferit spectacolul unui handsfree in urechea stinga, montat la un telefon in mina stinga, in antiteza cu un alt telefon in mina dreapta. La ala n-avea handsfree. Astazi, in metrou, o noua varianta.

Complicata problema. In primii ani era oarecum shmensi. Umblai cu casca in ureche si-ti prindeai microfonul cu o clama, pe rever. N-aveai rever, mergea pe gulerul prost insailat, al tricoului chinezesc. Astea oricum se duc boalilor dupa doua spalari, asa ca un supliciu in plus nu mai conta. N-aveai tricou si erai purtator de maiou cu gaurele, il prindeai direct de sternocleidomastoidian, ca n-aveai cum sa porti maiou fara sa tragi de fiare. Telefonul statea in vreun buzunar, tu umblai pe strada vorbind singur, ca dilau’, sau te bucurai doar de un accesoriu care iti dadea prestanta de agent secret.

Mesagerului Puritatii (ca „Regelui Gunoaielor” suna urit) i s-a cam imputit meshu’ de pe sediul social. Nu ca ati fi tinut vreodata la imagine, dom’ Prigoana, da’ parca da cam urit cu firma jegoasa la companie de salubrizare… Stiti…”mediu” e si ce intristeaza ochiul, nu doar ce muta nasul sau se supune pliciului. La Rosal pe sediu, un copac priveste, creat pentru mediu, dar cam pute-a peste…