Exagerează ochiul meu sau bradul ăsta al lui Oprescu, cel de la Universitate, pare foarte…Heineken? Cel puţin în secvenţa în care, după ce e complet stins, vezi doar „scheletul” de un verde suspect şi steaua roşie din vîrf… N-am reuşit să fotografiez chiar momentul ăla, da’ asta n-are-a face cu bănuiala mea.
Ora 12:25. Adineauri, pe Şoseaua Virtuţii.
Daca ajungeti pe Virtutii si la prima statie dupa Lujerului sau la ultima inainte de „el” va asurzeste un fluier „de circulatie”, nu va uitati dupa militian. Acest biet nenorocit „dirijeaza” aproape toata ziua traficul din zona.
Primarul Capitalei se tine departe de virusii pulimii. Tehnica i-a venit astazi in ajutor. S-a intretinut cu electoratul prin videoconferinta, de parca ori el era in carantina, ori ceilalti i-ar fi vorbit din alt oras, nu de la doar citeva sute de metri distanta de biroul in care consilierii isi blestemau seful ca i-a chemat la serviciu simbata dimineata. Domnu’ Oprescu, chemati un doctor! Tare mi-e teama ca tot pitipoanca v-a copt-o si pe-asta. Dom’ Primar, pai de banii pentru conexiunea asta sofisticata cu poporu’ va puteati lua cele mai jmechere antibiotice in caz ca va molipseati de vreun guturai de la precipitatiile prilejuite de o intilnire carnala cu strada.
Simbata dimineata, de pe la zece, la Charles de Gaulle, cu catel, cu motanel, noi cu muschii ca otelu’ vom culege musetelu’! Simbata trecuta, pe cind rezistam eroic pe patine prin Herastrau, mi-am propus sa fiu mai bun decit Maruta, care presta pentru crosul Petrom. Eu il deservesc (adica ii produc deservicii) indirect pe Samsung, care e la a saptea editie a evenimentului. Traseul e Charles de Gaulle – Arc – Kiseleff – Victoriei – Aviatorilor – de Gaulle. Nu, eu n-alerg, dar o sa-i admir verbal si o sa-i premiez pe-aia care o vor face. Anul trecut au fost vreo doua mii de participanti, da’ anu’ asta vin si Ana Lescaut, Anka Badiu, Anda Adam si Alexandra Ungureanu & Crush. The A team. Zi, te bagi?
Spaga are sediul social in Bucuresti, pe Strada Icoanei.
Se adunasera ani buni de cind nu mai calcasem prin imparatia lui Sandy cel santaliu. Nu fusesem nici inainte un mare amator, dar aseara mi-am dat seama ca voi reusi sa mai traiesc macar citiva ani gloriosi fara sa mai trec pe-acolo. Amestecul de mahalagioaice executive, smart casuari, purtatori de fular cu tricou, puberi laieti si multe fete slempete, in papuci aurii, nu e chiar tabloul in fata caruia sa-mi sorb cele citeva beri anuale, salcii, cu accente gustative metalice. Asta daca n-am gresit si daca nu m-am asezat la tejgheaua din jurul barului, unde mustiucurile de aluminiu imi servesc abur rece, de Bamboo, direct in pahar.
In bar, puzderia zgomotoasa de minimum wagers e vesela. Minuiesc paharele de plastic cu gesturi experte, construiesc cu maiestrie gulere de spuma standardizate. Din cind in cind, veteranii fac misto zgomotos pe seama cite unui novice intrigat. „Ce-i ala coniecel?” Miroase-a mici. Accountii tirzii si fetele de la „trafic” iau cina in oras. Ici-colo, cite-un costum „de biznis”. Din loc in loc, rockeri purii sticlesc la cite-o juna palida. Apar in rastimpuri pilcuri de mulati, emporio-armanisti, cavaliste si dolcegabaneze. E miercuri seara, fac mici economii pentru marile spargeri in figuri de vineri si simbata. Muzica e belalie, nimic revigorant, nimic in care sa-ti infigi urechile, sa musti cu ele si sa auzi „crant!”.
Culorile de pe pinza nu se schimba nici macar dupa a sasea bere. La uns’pe si douazeci, zici ca a deschis cineva o conserva de peste expirata. Mai bine de jumatate din musterii se indreapta grabiti catre ultimul pipi si ultimul metrou. Sandy pleaca si el. Ostenit, privind des in urma, oarecum temator.
Mesagerului Puritatii (ca „Regelui Gunoaielor” suna urit) i s-a cam imputit meshu’ de pe sediul social. Nu ca ati fi tinut vreodata la imagine, dom’ Prigoana, da’ parca da cam urit cu firma jegoasa la companie de salubrizare… Stiti…”mediu” e si ce intristeaza ochiul, nu doar ce muta nasul sau se supune pliciului. La Rosal pe sediu, un copac priveste, creat pentru mediu, dar cam pute-a peste…
George Vraca Nr. 7, aproape de Gradina Cismigiu. Este prima oara cind o vad in paisprezece ani de Bucuresti si sint convins ca mai sint multe, la fel de impresionante, catre care n-am avut vreme sa ridic ochii.
Daca tot s-a terminat bairamul electoral de trei saptamini pentru unii si de mai bine de o luna pentru altii, poate ca ar fi nimerit sa adune cineva toate ciozvirtele si mizeriile ramase in urma. Zic si eu, cu gindul la promisiunile de „mai curat” si „mai civilizat” pe care toti candidatii, perdanti ori victoriosi, le-au mestecat cu multa rivna in timpul ospatului.
Design realizat de
Cele mai voi