Fără carnet de şofer, dar mare amator de întâmplări cu maşini, în aer liber şi cu oameni pasionaţi de cai putere. Ăsta voi fi eu începând de joi, 1 iulie, alături de echipele Publicis şi Music Promotion, în aventura Dacia Duster Offroad Experience. Că doar sunt piteştean şi m-am tăvălit suficient de mult timp în mândria locală generată de eterna Dăciuţă :) Vă invit să-l întâlniţi pe Duster în acţiune, să încercaţi traseul pe care vi-l propunem şi să aflaţi din proprie experienţă ce poate cel mai nou model produs de Dacia Groupe Renault.
Bucureşti - 1-4 iulie, Băneasa Shopping City Mamaia - 14-18 iulie, vizavi de Hotel Rex Timişoara - 3-5 septembrie, Iulius Mall Cluj Napoca - 10-12 septembrie, Iulius Mall Iaşi - 17-19 septembrie, Carrefour Era
Cald… În sala de aşteptare de la “Evidenţa populaţiei” miroase a nespălaţi. Există un singur gemuleţ care, deşi e deschis, nu face curent cu nicio altă gaură. Cald şi puturos. Iar mi-am pierdut cardul de identitate. Am actele la mine. Am şi timbru fiscal, şi chitanţa de la “taxa judiciară”. Ar trebui să am timbru fiscal de patru lei, dar am de şase. La poştă n-au avut de fix patru lei, sper să nu-mi refuze dosarul pentru atâta lucru.
E cald rău. În birou intră doar câte un petiţionar. Unul la vreo cinci-şase minute. Îmi asigur punctele cardinale la coadă (”sunt şi eu aici, doamnă… în faţa dumneavoastră, ies să-mi iau un suc…”) şi ies în faţa secţiei de poliţie. În România e urât la secţia de poliţie. Indiferent cu ce treabă am fi venit pe-acolo, toţi avem feţe de infractori. O fi de la zidurile coşcovite şi de la mirosul înţepător, de nespălat…
Sigur că e o parafrază la celebrul “Amintiri din epoca de aur”. Astea ale mele vor fi “relatări” pentru că sunt foarte actuale, majoritatea scrise chiar în ziua în care se vor fi întâmplat. De ce “epoca de căcat”? Pentru că “aceasta este starea lumii în care trăim”, vorba unui foarte stupid cânticel al lui Gyuri Pascu.
Ce stă la baza relatărilor? Ca în multe alte cazuri, experienţa proprie. Sunt frânturi de discuţie şi interacţiuni pe care le generez zilnic, în mod stupid şi masochist, cu diverşi. Cunoscuţi şi necunoscuţi. Cu şoferi de taxi şi vânzătoare, cu funcţionari sau rude mai mult sau mai puţin apropiate, cu trecători, soldaţi, popor. Desigur, încă o groapă săpată în public, în care intenţionez să arunc mult balast şi spârcâieli de revoltă. Spârcâielile revoltate ale unui resemnat :) Sau ale acelui eu resemnat… Nici eu nu ştiu prea bine.
Voi asezona totul cu o pildă, ca să fie penibilul complet. Voi pune după fiecare istorioară “morala”, de cele mai multe ori probleme de mare notorietate ale poporului din care fac parte, treburi care pentru noi, ăştia care “ne dăm pă net”, nu sunt noutăţi. Noutatea ar fi găsirea vreunei rezolvări, ceea ce eu, ca resemnat, nu cred să mai existe şi nici nu intenţionez să găsesc. În ultimă instanţă, peste vreo 8,000 de ani, când rămăşiţele regenerate ale românilor vor studia în detaliu istoria reală a societăţii din care se trag, probabil că vreo doi maimuţoi vor zâmbi a mirare. I can live with that…
Hai să încerc şi aşa. Caut o doamnă (minimum 30, maximum 55 de ani) care ar trebui să rezolve la Kopel’s următoarele probleme:
curăţenia sălii restaurantului - şters praful zilnic, măturat şi spălat podeaua de două-trei ori pe zi, spălat geamurile periodic etc;
curăţenia şi întreţinerea terasei - măturat, spălat, şters mese, aranjat set-up, udat flori etc.
curăţenia toaletelor şi a spaţiilor auxiliare - toaleta clienţilor, toaleta şi vestiarul personalului, biroul, beciul, bucătăria;
spălat vase
ajutor la bucătărie - spălat-curăţat legume, asistenţă bucătarilor de serviciu.
Cum trebuie să fie omul ăsta? În primul rând ar trebui să facă toate astea foarte bine, cu atenţie, fiind conştientă că de calitatea prestaţiei sale depinde un procent important din satisfacţia clienţilor. Ar mai trebui să fie o prezenţă agreabilă şi să fie un om sănătos din toate punctele de vedere. Dacă ar considera acest job ca pe o posibilitate de a-şi îmbunătăţi aptitudinile culinare şi de a deveni, la un moment dat, parte din echipa de bucătari, cu atât mai bine.
Referinţe, programări pentru interviu, detalii suplimentare la copolovici at gmail punct com sau la 0740890961. Nu mă aştept să-mi găsesc omul printre cititori, dar dacă ştiţi pe cineva care ar intra în hora asta, m-aş bucura să-mi daţi un semn. Merci.
Îmi doresc să ajung la Recitiri încă de când Sorin Tudor a inventat povestea asta care-mi gâdilă bucurii mai vechi şi insuficient stimulate legate de poezie. N-am reuşit şi rău mi-a părut. Numai că astăzi mi-a venit o idee. Am primit un telefon de la care am aflat că “cinetrebuie” a făcut rost de bilete la Dylan. Despre relaţia mea cu Bobby vă voi povesti cu altă ocazie, căci de data asta veştile sunt altele: dacă eu nu ajung la Recitiri, vin Recitiri la mine! Sunt un fel de Chuck Norris la faza asta :)
Azi l-am săgetat cu o întrebare pe Sorin Tudor, aşa că mâine se întâmplă: de pe la ora 19:00, pe terasa de la Kopel’s (Sirenelor 87) citim Dylan, citim interpretările din Dylan ale lui Florian Pittiş, ascultăm Dylan şi ne bucurăm de treburile astea. Dacă plouă, ne-om muta înăuntru, la aer condiţionat. Mai multe detalii, în articolul de pe recitiri.ro.
„Păi şi cum faci acum? Adică…nu mai eşti ăla care se ocupă de comunicare… dacă vei vrea să mai iei vreodată un proiect de consultanţă, PR sau Marketing, tu vei fi ăla care are cârciumă… Ai renunţat la ce făceai ca să fii…cârciumar?…”
Tipul părea uşor perplex cu nuanţe de condescendenţă. Mâncase creveţii cu sos de ghimbir şi lemon grass, păpase chiar şi orezul asiatic cu legume, în care confundase usturoiul verde cu ceapa verde (pe care înţelesesem că nu o suportă) şi mă privea cu o undă fină, dar sesizabilă, de compătimire.
Femeile nu mai sunt de pe Venus. Sunt de pe Pandora :) Îmi place Pandora, pare o lume feminină cu picioarele pe pământ. O schimbare de perspectivă e bună din când în când. Am răspuns cu mare bucurie la invitaţia Alexandrei Bădicioiu şi am scris ceva pentru ei. Mie mi-a plăcut, ceea ce mi se întâmplă foarte rar :)
Ştirea e scurtă: împreună cu fratele meu mai mare şi mai deştept, Mărgărit Bănuţă, am preluat un restaurant din Bucureşti pe care îl vom redeschide la sfârşitul lunii martie. Cum mă gândeam la o formulă cât mai “light” în care să încep să anunţ treaba asta, a apărut şi soluţia: un reportaj la Pro TV :) Aşa s-a potrivit: nu pe Twitter, nu pe Facebook, nu pe blog şi nu pe “Prânzul…”, ci la Ştirile de la ora 19:00 să vorbesc pentru prima oară public despre treaba asta. Mai jos, reportajul. În zilele următoare, printre vopseluri, teste de meniu, training cu personalul şi multe alte treburi, detalii pe măsura ştirii :)
