Pentru că mai am o grămadă de chestii “de-acolo”, lucruri despre care nua am apucat să scriu şi pe care să vi le arăt între timp, mă fac că n-am venit încă. Încerc să descarc cât mai mult din tolbă în weekend, dar prefer să nu revin la subiecte de actualitate până nu declar încheiată şi pe blog aventura olandeză.
Bunul mers al trebilor de-acasă avea să-mi zâmbească şăgalnic încă înainte de a ateriza în mijlocul realităţilor româneşti. Mai aveam aproape o oră de zburat către Bucureşti dinspre Amsterdam şi onor Ministerul Sănătăţii mi-a înmânat, prin personalul de la bord, o declaraţie de sănătate. Nu, asta nu înseamnă că fetele lui Balzac îmi urau sănătate şi “bine-aţi revenit în patria mumă, domnule Copolovici!”.
Cică pe-aici nunţile cele mai tari se fac vinerea. Şi nu neapărat cele mai tari, ci în general toate. Că are lumea două zile la dispoziţie să se refacă. Ba chiar dacă luăm în calcul că lunea în Olanda iarba şi lalelele încep să crească de pe la ora 11-12 sau că mulţi dintre angajaţii olandezi din mai multe sectoare îşi pot alege o zi liberă pe săptămână şi aceea poate fi chiar lunea. Tare, nu? Aşa că într-o vineri am surprins şi eu imaginile-astea de la o căsătorie civilă plină de culoare. Hoţeşte, de dincolo de cele şase benzi ale Străzii Coolsingel, pe care se găseşte Primăria din Rotterdam.
Borat este motanul minunatelor noastre gazde din Olanda, care în numai două zile vor reveni la traiul lor firesc, fără năvălitori şi rozătoare româneşti prin casă. Borat e un motan salvat de la adăpostul pentru animale şi un fel de Chuck Norris al pisicilor de pretutindeni. Legile lui Borat ar putea fi adunate într-o cărticică scrisă chiar de el (nu m-aş mira dacă motanul ăsta s-ar apuca într-o zi de scris), drept moştenire pentru generaţiile de feline ce vor veni. Probabil că astea ar fi primele trei legi de bază:
Aseară crănţăneam biscotte la masa din grădină şi pac! veniră ăştia neinvitaţi la cină.
Că nu e om să nu fi scris o poezie, nu? Madame Tussaud este una dintre acele distracţii cu care turiştii rafinaţi şi culturişti nu se prea laudă. Statuile de ceară sunt o distracţie suficient de puerilă încât să nu constituie motiv de mare mândrie mai ales pentru călătorii ce vor să lase impresia că viaţa lor sunt muzeele şi aşezămintele de mare încărcătură istorică. Când dai 21 de euro pe bilet, însă, parcă ţi-e jenă să nu recunoşti că eşti un bucuros consumator de kitch măcar din când în când şi mai ales când vine vorba de cel recunoscut pe plan internaţional :)
Există printre păpuşelele din M. T. Amsterdam câteva foarte reuşite la capitolul asemănării cu originalul. M-am uitat cruciş la personalităţile locale reprezentate printre megastaruri şi n-am reuşit să-l trag în poză tocmai pe O’Bama de ceară, venit în vizită tocmai de la M.T. Washington DC şi absolut neinspirat plasat în holul de la intrare, unde personalul te hăituieşte să te urci mai repede în lift, către galerii. Plus un scurt coridor “al groazei”, unde am reuşit doar să mă umectez un pic de frică. La ieşire, în magazinul de suveniruri, am văzut un animator făcând un mulaj de mână, cu materialul clientului. Am pus filmuleţul săptămâna trecută. Mai departe, poze multe.
Sau “a vitraliilor”, cum este mai degrabă cunoscută. Ioan Botezătorul este şi patronul spiritual al oraşului. Pe scurt, despre biserică, am aflat că e cea mai lungă din Olanda (123 de metri), că e posibil ca prima construcţie de pe actuala suprafaţă a bisericii să dateze de pe la 1280 şi că forma de azi a bisericii, dispusă în cruce, este păstrată cu mult înainte de 1552, când un incendiu a devastat clădirea.
Vitraliile, adevărata comoară a bisericii, sunt 64 la număr şi înfăţişează scene biblice şi mai multe episoade din istoria Olandei. Ferestrele pictateale bisericii din Gouda reprezintă mai bine de jumătate din vitraliile de secol şaisprezece realizate în atelierele olandeze. Zece dintre vitralii conţin scene din viaţa Sfântului Ioan. Un altul, realizat după al doilea Război Mondial, înfăţişează chiar perioada în care vitraliile au fost scoase din ferestrele bisericii şi păstrate într-un loc mai sigur, de teama bombardamentelor.
În afară de toate astea şi de acurateţea picturilor pe sticlă, biserica deţine o orgă impresionantă, funcţională şi întreţinută permanent după construcţia ultimei variante, la mijlocul secolului trecut. Un spaţiu de o frumuseţe ieşită din comun, în care ţi-e mai mare dragul să caşti gura la ce-au fost unii oameni în stare să creeze şi alţii să întreţină cu grijă. Cîteva imagini, mai jos.
Am ajuns săptămâna trecută în Gouda împins de la spate de trei poveşti ce se cereau musai cercetate: brânza, stroopwafles şi lumânările. Despre brânza Gouda aşi auzit toţi, nu? Auziseră şi localnicii, dar în oraş nu se prea face brânză. Există un muzeu al ei, dar lunea (când am ajuns acolo) e închis. Sunt cîteva ferme prin apropiere, dar nu prew răspund la telefon şi mai degrabă vând decât să-ţi facă turul de onoare.Deci cu brânza n-am rezolvat nimic până ieri, episod despre care am scris câte ceva pe pranzuldincaserola.ro.
Stroopwafles arată ca în poza asta, pe toate pachetele scrie că sunt “Goudse Stroopwafles”, adică măcar aduc cu alea originale din Gouda, dar nici aici n-am avut noroc. Un singur magazinaş le face “la vedere” şi le vinde calde, dar nici ăsta nu e deschis lunea. Cât despre lumânări, am aflat rapid că mai e un moşulică prin oraş, care are un atelier în care face lumânările tradiţionale, însă e destul de morocănos şi cam cherchelit tot timpul, deci deloc doritor de oaspeţi.
În schimb, am descoperit un orăşel frumos foc, cu biserici şi turnuri impresionante ca în toată Olanda, czu străzi curate, felinare pline de flori, iarbă enervant de verde şi oameni la fel de relaxaţi ca în toată ţara asta. Plus o frumuseţe de biserică a Sfântului Ioan, cunoscută drept “biserica vitraliilor“, despre care am scris o însemnare separată. Mai jos, cîteva imagini din Gouda. ['h a u d a]
