RAPSODII DE IARNĂ

O treabă faină cu scrisul pe termen lung, des, pe subiecte momentane, este că uneori reciteşti şi nici măcar nu îţi aminteşti pasaje, fraze, stări de-atunci. Uneori e plăcut. Mi se întîmplă din cănd în cînd să mă trezesc noaptea şi să scriu. Alea sînt însemnările pe care le recunosc cel mai greu ca fiind scrise de mine dacă le revăd după cîteva luni. Acesta ar fi un exemplu.

Azi dimineaţă m-am întîlnit cu o doamnă care lucrează în Buftea. Unul dintre oamenii dragi, cu care am lucrat frumos, cu care am avut dialog constructiv şi care mi-a acceptat hachiţele pentru că, de fiecare dată, rezultatul interacţiunilor noastre a fost unul bun. Pentru noi şi pentru Buftea. Azi dimineaţă mi s-a pus un mare nod în gît. I-am luat obrajii în palme, minunîndu-mă că o văd, că vorbeşte, că şi ea se bucură să mă vadă.

I-am spus că e frumoasă pentru că aşa era. Şi pentru că venea înspre mine dintr-o parte foarte bună a vieţii mele. Şi ea mi-a zis că arăt bine. Normal, eram nebărbierit. Şi cînd m-a întrebat dacă sînt bine, am simţit că o face cu intensitate, că vrea să ştie, că îi pasă.

Şi m-a mai întrebat asta şi pentru că „acolo” nu e chiar bine. Înţeleg că „urmaşul” meu nu se poartă chiar bine cu aceia care au mai rămas în echipă şi dintre care s-a ridicat şi el în scările managementului. Că oamenii pe care îi conduce au îndoieli asupra competenţei sale, că se restrîng schemele şi că destui oameni pleacă sau sînt concediaţi. Că, în fine, sînt oameni care se gîndesc la mine cu drag şi cu nostalgii…semiprofesionale.

Nu prea am cum să mă bucur de asta. Nu prea am cum să nu-mi reproşez că n-am rezistat mai mult, că nu mi-am folosit mai bine şi pe termen mai lung capitalul de simpatie cîştigat în faţa celor cîteva „divinităţi” Pro. Că n-am fost suficient de făţarnic şi de lichea încît să-i fac să creadă că mi-e bine cînd nu mi-a mai fost.

Sînt cîţiva oameni acolo care probabil că ar fi meritat toate astea pentru că în mine „zeii”aveau încredere, ştiau că pot să mişc lucruri şi asta s-a răsfrînt şi asupra lor în unele cazuri. Eu oamenilor ălora le doresc un Crăciun liniştit şi aromat, cu oameni dragi pe lîngă ei şi în minte cu certitudinea că testarea limitelor supravieţuirii într-un sistem nu este sinonim cu performanţa. E o diferenţă mare între a te deplasa „cu pluta” între două puncte şi a trăi permanent pe ea. :)