Diferenţa dintre bucătar şi chef

duminică, 9 martie, 2014 la 8:24 am

Mi-e teamă că facem o confuzie. Sau nu, de fapt nu mi-e teamă. Confuzia asta există şi mă râcâie insistent pe scoarţă la fel cum, în urmă cu cincisprezece ani, mă apăsa confundarea relaţiilor publice cu relaţiile cu publicul. Nu că asta ar fi o problemă complet rezolvată în prezentul glorios al societăţii româneşti, dar n-am chef să deviez prea mult.

Din lipsă de informaţie şi poate de puţină curiozitate pentru a face rost de ea, sunt mulţi români (şi nu numai) care cred că denumirea de „chef” e un fel de tichie strălucitoare, o împopoţonare exagerată a lui „bucătar” cu un franţuzism cu uşor iz de brânză falsă. Pe de altă parte, sunt şi bucătari care trec repede graniţa bunei cuviinţe şi, măcar pe şoptite, după orele de program în cine ştie ce bucătărie cu pretenţii mai mari sau mai mici, îşi atribuie titulatura de „chef”.

August Escoffier

Fără a avea neapărat nevoie de un dicţionar explicativ, bucătarul este acea persoană care pregăteşte mâncare. Dacă pentru activitatea asta urmează o şcoală de specialitate şi trăieşte din această ocupaţie, el devine bucătar profesionist. Dacă nu are studii şi/sau certificare pentru asta şi dacă bucătăria rămâne o ocupaţie secundară, el este un bucătar amator. De la nivelul de începător al bucătarului care doar curăţă legume sau fierbe cartofi şi până la, să zicem, acela al bucătarului care face supe, sosuri sau grătare, cu unele excepţii de natură cultural-geografică, toţi aceştia sunt bucătari.

Un bucătar profesionist nu iese chef nici măcar din Le Cordon Bleu, cu La Grande Diplome în buzunar, după nouă luni de studiu şi practică şi aproximativ 32,000 de euro cheltuiţi doar pentru şcolarizare şi certificare. Un chef este un bucătar cu experienţă demonstrabilă care:

  • coordonaează întreaga activitate din bucătăria unui restaurant;
  • este responsabil de gestionarea tuturor tipurilor de resurse care fac o bucătărie să funcţioneze: oameni, aparatură, materii prime, relaţionează direct cu furnizorii sau prestatorii de servicii externi;
  • creează meniuri sau oferte speciale a căror oportunitate este corelată direct cu aspecte „neculinare”, pe care el le cunoaşte în profunzime: poziţionarea pe piaţa de referinţă a restaurantului, publicul deservit, sezonalitatea, proiectele speciale etc. Altfel spus, transpune o viziune şi o misiune în meniu şi pe farfurie.

Mă limitez la doar aceste trei caracteristici pentru că o listă mai lungă ar putea părea poate prea înflorită pentru sceptici sau intelectuali rasaţi care continuă să-şi alimenteze credinţa limitativă conform căreia bucătăria e în principal muncă fizică depusă pe baza unei cărţi cu reţete. Sunt multe alte lucruri care diferenţiază un chef de un bucătar şi mai multe care „predispun” un bucătar la a deveni, la un moment dat, chef. În multe cazuri, viaţa unui chef ajunge să conţină mai degrabă cifre decât arome, mai mult strategie decât viziune. Desigur, există şi bucătari care îşi doresc să ajungă chef-i doar ca să gătească mai puţin, şi bucătari care devin chef-i şi aleg să redevină bucătari…

Desigur, mai presus de toate astea stau misiunea pe care decizi să ţi-o împlineşti prin vocaţia pentru gust, studiul, respectul pentru ingrediente şi pentru aceia cărora le dedici farfuriile tale, dar despre toate astea am mai vorbit mult şi vom mai vorbi şi mai mult. De data asta am vrut doar să-mi ofer contribuţia întru lămurirea fie şi parţială a celor bănuitori sau doar nedumeriţi.