Arhiva pentru martie, 2009

Am scăpat de porumbei.Vecinii mei au montat un gard de plasă metalică pe gura luminatorului. Cred că ăsta a rămas un pic în urma stolului.

Aseară s-a-ntîmplat un fel de ediţie aniversară a seriei de evenimente AdBreak, iniţiată de mine acum patru ani pentru echipa de-atunci a IQads. N-am ştiut că e vorba de un fel de retrospectivă, n-am fost invitat, probabil că mi-ar fi plăcut să ajung acolo dacă mă chema cineva. Nostalgic, despre primele trei ediţii ADBreak…

Ca la orice început, prima ediţie s-a născut destul de greu. Scriam deja pentru IQads, aveam deja discuţii nasoale cu Marius Cristea pe motiv de articole care ar fi putut supăra cîte-o agenţie sau cîte-un client. ADBreak a apărut ca o necesitate de apropiere faţă de cei care formau deja comunitatea de pe forum. De fapt, de apropiere între implicaţi şi aspiranţi.

Am făcut aproape singur prima ediţie. Am rezervat Music Club după discuţii interminabile cu Urzică, managerul, care la vremea aia pricepea mai greu avantajele pe care încercam eu să i le evidenţiez. Am făcut rost de spoturi, pentru vizionare, de la Ro Spot Line, care mă ajutaseră şi în 2003, cînd făcusem „Pauza de publicitate” pentru Realitatea TV. De aparatură pentru proiecţie, camere şi pupitru de regie video m-am căciulit la Vali Obretin, un alt om bun de la care am învăţat tone de lucruri faine. Şi cu el lucrasem înainte, aşa că a acceptat să ne dea sculele şi să-şi blocheze doi oameni pe datorie. Proiecţie, imagini din sală, mixaj video pe ecranul de proiecţie, figuri la vremea aia.

Nu e prima propunere de „chiftele americane” pe care o veţi găsi aici, dar pentru caserola de joi am recurs la domnul pui. Burgeri de pui, dreşi cu miresme iscusite şi deloc generatori de tevatura presupusă de unii atunci cînd vine vorba de grătarul de pe aragaz. O mai spun o dată: nu e musai să-ţi explodeze bucătăria atunci cînd decizi să pui la treabă tigaia-grătar. Dacă mai are şi teflon, deja totul de vine joacă de copii. Hai să vedem un burger de pui, cu explicaţii şi imagini concludente.

Primul a ajuns (un fel de) muzicant. Celălalt e jurnalist. Oare s-au întîlnit vreodată? Şi, dacă da, oare au sesizat cît de puternică e legătura dintre ei?

O descoperie destul de căcăcioasă a acestei dimineţi.

„Trăim într-o lume cu o mie de posibilităţi sau niciuna. O lume în care am ajuns să uităm cine suntem. Trebuie să începem cu noi, să redescoperim ce-i al nostru. Valorile, tradiţia, cărţile cu care am crescut. Care trebuie să fie în fiecare casă. Pe care să le dăm mai departe. Nu uita niciodată asta. Redescoperă. Citeşte!”

Dragă Marius Tucă, uneia dintre „rîmele care au ieşit la suprafaţă fără să aibă ceva de spus”, uneia dintre „victimele incompetenţei proprii„, unuia dintre „onaniştii ca toţi onaniştii care se ascund la adăpostul anonimatului” i-a plăcut să audă în seara asta că, de pe 18 martie, o să găsească în fiecare miercuri o carte aproape obligatorie, împachetată în Jurnalul Naţional.

I-a plăcut şi ce ai scris dumneata mai sus, dar şi că toate cărţile-astea pe care vă propuneţi voi să le vindeţi vreme de doi ani nu sînt îmbrăcate în muşama. Copertă din hîrtie texturată, folio auriu, supracopertă… Adică un alt fel de a spune decent că, pe vremuri de criză, poţi să faci lucruri faine cu o părticică din vagoanele de bani garate în anii precedenţi. E bine că Marin Preda, că Eliade, că Serghi, că Mateiu Caragiale, că Sorescu, că Fănuş Neagu, că Nicolae Filimon.

Ei bine, dragă Marius Tucă, „ca să nu mi se vadă sufletul mic şi egoul mare„, aş putea spune, la sfîrşitul acestui gest dezinteresat pe care-l fac faţă de un prieten, că e doar o întîmplare că toate astea se vor petrece acolo unde dumneata eşti „în capul trebii” (eu nu sînt oltean, dar se-ntîmplă să-mi placă prazul şi Marin Sorescu). Aş face-o cu siguranţă, dacă „aş pluti în deriva propriei conştiinţe„. Şi poate că ţi-ar conveni, că te bănuiesc modest. Sau poate doar neştiutor a te purta în situaţii de laudă. Uite, aici semeni puţin cu onanistul ce mă aflu.

Am început de ieri pregătirile pentru puiul dospit în ierburi, ca să aibă timp să se parfumeze o zi întreagă, cu o grădină întreagă de verzituri stîlcite cu eleganţă în mojarul de piatră. Astăzi, orătania e numai bună de ascuns în cuptor şi de combinat cu sparanghel opărit în zeamă de carne şi sos de smîntînă subţire, piperat cît să nu pară doar o joacă de copii. Încheiem povestea începută ieri, cu poze şi explicaţii.

Vorba unui stand-up comedian, în ultima vreme TOTUL e pe You Tube! Nici nu trebuie să tastezi ceva inteligibil în „search”, că sigur YT va găsi ceva potrivit căutării tale. De exemplu, să zicem că dai doi pumni la tastatură şi căutarea va fi „wU9@hgXoY”. Cu siguranţă, primul rezultat va fi un clip cu un copilaş care poartă un tricou cu inscripţia asta şi cîntă „dabăl iu iu nain et eici gi capital ex ău uaaaaaai”.

Marele Hoholog s-a gîndit să-şi ilustreze astăzi predicţiile halucinogene cu cîte un clip menit să exemplifice mai apăsat ceea ce, cu singranţă, nu ţi se va întîmpla astăzi. Cîteva clasice, cîteva mai noi… (Try to) have fun!

Google Analytics zice că în februarie am mai crescut puţin, comparativ cu ianuarie. Aşa o fi.

E vorba despre un pui care ar trebui să stea liniştit, în ierburi şi mirozne, vreo 24 de ore. De-asta prefer să vă spun de azi cîteva vorbe, în cazul în care vă trece prin minte să-l puneţi la treabă. În primul rînd, cum transformi un pui întreg într-un fluture? Mai pe româneşte: cum faci un pui la cuptor să stea în tavă aproape întreg, dar mai „plat” decît atunci cînd îl pui la rotisor? Tot nu m-am făcut înţeles. Treaba stă cam aşa: îi tai cu foarfeca de bucătărie tot spatele, de la tîrtiţă şi pînă la gît, pe ambele părţi laterale. Tăiature te va ajuta (pe tine) să-l presezi mai bine în tavă şi pe el să se coacă mai repede şi mai bine. După ce am făcut asta, m-am ocupat de grădina din mojar.