concurs

Hai să încercăm ceva. Nimeni nu găteşte mai bine decît mama ta, nu-i aşa? Mă rog…în afară de cîteva cazuri izolate. Mama ta nu e pe Twitter, dar ai putea să te gîndeşti la cel mai frumos twit pentru ea. Îţi livrez personal @pranzul în caserolă, într-una din zilele săptămînii viitoare, pentru cel mai frumos twit pe care-l dedici astăzi şi mîine mamei tale. Cum facem:

1. Trebuie să ai cont pe Twitter.
2. Azi, 07 martie, şi mîine, pînă la ora 23.59, scrie un twit @pranzul + un mesaj pentru mămica ta.
3. După ce dai twit-ul, lasă un comentariu la acest articol, cu ID-ul tău de pe Twitter şi alegerea făcută din propunerile de pînă acum ale „prînzului din caserolă„.
4. Toate mesajele vor fi incluse într-un articol separat, pe blog.
5. Luni aleg cîştigătorul şi luăm legătura pentru alegerea zilei în care livrez personal premiul. La birou sau acolo unde lucrezi. Caserola e bonus!
6. Concursul este dedicat doar celor care lucrează în Bucureşti.
7. Twitturile venite de la useri – brand vor fi considerate în afara concursului.

Succes!

LATER: nu mai e cazul. Zero reacţii în două zile :D

Putem să punem şi noi cîte-o chestie gen / ca asta din Bratislava, prin zonele pietonale din marile oraşe? Hai, putem? Putem? Putem? A…nu putem? A…ok…

Am învăţat să gătesc de nevoie şi am aflat foarte devreme că treaba cu bucătăreala porneşte de la ceea ce azi numim „planning”. Lista de cumpărături e un motiv de băşcălie pentru tîmpiţi. Un bărbat în piaţă, cu lista de cumpărături în mînă, încă mai naşte hliziri gălbui în rîndurile mitocănimii trecătoare. „Iete, l-a trimis nevastă-sa cu lista la piaţăăăăhăăă!” Never mind, altul e subiectul.

Înîi am cunoscut lista. Apoi a fost explozia de culori, mirosuri, interacţiuni şi consistenţe din Piaţa Ceair, din Piteşti. Aşa am aflat experienţial că gastronomia începe acasă, cu pixul şi lista, după care continuă cu piaţa, cumpărăturile, iscusinţa şi voluptatea alegerii. După care gătelile per se. Într-o familie în care ze main food provider era profesor, weekend-urile începeau cu meditaţii. Cel puţin pe vremea lui Ceaşcă. De-aici au apărut primele experienţe în jurul aragazului.

Mai apoi a intervenit pofta de experiment. De ce să-ţi încălzeşti mîncarea din oala „săptămînală” cînd poţi încerca propriile combinaţii? Apoi perioada facultăţii, cu orezul de pe reşou şi cu primele ocazii de a-i hrăni pe alţii la modul propriu. Restul e destul de vizibil pe-aici.

Am de dat. Am mult de dat. Aşa că, dacă auziţi / ştiţi / vă ocupaţi direct de / plănuiţi vreun proiect social în care e nevoie de bucătari amatori şi pricepuţi, mi-ar plăcea să umplu un spaţiu din el, cîteva ore din weekend. Dacă proiectul nu există încă, dar cineva ar vrea să se apuce de el şi încă nu ştie cum sau are nevoie de conexiuni, pot da o mînă de ajutor şi la capitolul ăsta. Dacă e nevoie.

Sîmbăta paşilor de vată. Calcă atent, cu grijă să nu-ţi trezeşti angoasele de care ai decis artificial să faci abstracţie pînă luni. Cu teamă să nu se surpe cu tine podeţul pe care te îndepărtezi de propriile depresii. „Ave, Caesar!”? Nu.  Azi „Ave, Maria!”.

De data asta, patru preview-uri din cele cinci propuneri pe care le veţi putea găsi în caserolă, începînd de duminică după-amiază. E plină piaţa de verzituri şi ierburi noi, aşa că săptămîna viitoare o lăsăm mai uşor la capitolul cărneturi şi venim cu mai multe propuneri vegetariene. Pe scurt:

DELICIUL LUI POPEYE

• Spanac să fie şi răbdare la curăţat, că restul e o joacă de copii. Nişte ceapă, nişte ulei, fie şi nişte mărar proaspăt şi sănătate vă dorim.

Unii tînjesc după vacanşe exotice, alţii după femei năucitoare. Sînt oameni cărora li se face dor de mall sau de Maldive. Aspiraţiile sînt o chestie tare. Mie mi se făcuse dor de piaţa Obor. Am hălăduit două ore pe-acolo, am făcut „safteaua” cîtorva precupeţi de-abia daţi jos din pat. Mai jos, captura de azi pentru propunerile culinare de sîptîmîna viitoare. Gigel din dreapta încă mai mişcă.

De-acum cîteva minute. Eva are două kile nouă sute, exact cît am avut eu la naştere. Da’ io am recuperat repede.

Varza proaspătă şi dulce, de primăvară, face casă bună cu ea însăşi. Dar dacă imboldurile carnivore nu ne dau pace (şi ar cam trebui să ne dea, că postul are şi el rostul lui fiziologic dincolo de implicaţiile religioase), o tocătură de pui echilibrată cu meşteşug din toate principiile gustative, ar putea înlocui cu mare succes eternul şi deloc fascinantul porc naţional. Ceea ce urmează mai la vale, cu poze şi experienţe proprii, pentru caserola de vineri.

• am vorbit bun şi cu folos cu Petrişor Obae; ne ştim de cînd el era la prima versiune a „Media & Advertising”, eu – piar la radio; vorbim rar, dar bine;
• Clickio mă hărţuieşte cu ideea unei găteli în grup, cu gaşcă şi consumatori; ideea asta mă hărţuieşte şi pe mine, deci sînteţi doi; cît de curînd, mes amis…
• De fiecare dată cînd mă întîlnesc cu Victor, am o senzaţie pe care îmi vine s-o definesc nedefinit  „Jean Gabin” şi asta e bine;
• am mai experimentat şi senzaţia de „Doru Panaitescu„; sparkling;
• Vişa îşi revenea cu greu după experienţa tragică din Piaţa Romană, unde cele mai nasoale trotuariste din Bucureşti încercaseră să-l agaţe…
• m-am simţit animat de animatorul Florin Grozea;
• de remarcat noua pepinieră de tinere vlăstare care au mişunat vesel în toate direcţiile, producînd febră musculară la muşchii oculari;
• am băut Four Roses & Coke; n-aveau nici Jack, nici Pepsi.

Noi, românii, părem un popor născut obosit. Ţie-a somn? Dă-mă tare!