FARFALLE CU VIŢEL
Începem uşor seria caserolelor de săptămîna viitoare, cu farfalle şi una dintre cele mai mari invenţii ale naturii dintr-un punct foarte gurmand de vedere: mişchiul de viţel de lapte. Altfel spus, unul dintre puţinele feluri în care „vaca” n-are cum să te dezamăgească. De unde mai extragem o concluzie filosofică de bucătărie: ingredientele bune îţi scurtează mult din timpul petrecut în jurul cratiţei şi din şansele de eşec.
INGREDIENTE. Pentru două porţii. Farfalle – 300 de grame paste uscate. Muşchiuleţ de viţel – 200 g, o legătură de usturoi verde, cîteva fîşii subţiri de ardei gras verde, roşu şi galben, un pahar mic de vin alb, jumătate de linguriţă de zahăr brun, măghiran, busuioc, sare, piper, ulei de măsline.
SĂPTĂMÎNA VIITOARE, ÎN CASEROLĂ
Continuăm interacţiunile gastronomice mai „uşoare”, potrivite primăverii ăsteia care prin pieţe parcă a luat-o razna. Chiar, mă întreb cîţi dintre voi n-au mai văzut o piaţă la culoare de vreme îndelungată. Zău ca în marile magazine găseşti o mulţime de lucruri bune, dar parcă tot piaţa clasică, tarabele pline şi verziturile cu urme de pămînt mă dau gata mai degrabă şi mai durabil. E a treia săptămînă la rînd cînd umplu caserola după o vizită foarte matinală prin piaţa Obor şi nu-mi pare rău deloc.
CRAP ÎNTREG CU LEGUME, LA CUPTOR
- Pentru patru porţii. Un crap proaspăt, de 1,5 kg, curăţat de solzi şi pe dinlăuntru. PAtru ciuperci mari, cîte o jumătate de ardei gras roşu, verde şi galben. Două legături de usturoi verde şi una de ceapă. Doi morcovi. Sare, piper, vin alb, pătrunjel, zeamă de lămîie, ulei de măsline.
MORNING KISS
E vineri, deci e zi de bucătăreli masive. La 8:00 eram în Obor. Asta la vreo două ore după momentul de tandreţe imortalizat mai sus. Pînă pe la ora unu evoluez la tigăi, apoi fuga înapoi la cursul lui Castronomicus. Serios, îmi place viaţa mea :). În plus, azi îmi place şi mie Hohoscopul.
PUŢIN PLECAT
Azi şi mîine sînt ocupat să mai învăţ cîte ceva. Mai puţin blog, mai multă pîine.
BUNE ŞI RELE
- Editura Curtea Veche – moravuri grele şi foarte grele din munca cu cartea
- Sport local cu multe clicuri
- Domnule Adrian Năstase, ce planuri de viitor aveţi?
LIMBĂ LA TIGAIE, PENTRU MIERCURI
Fără vorbe multe, că nu e vreun tratat de neurochirurgie. Limba să fie proaspătă şi cărnoasă, că restul e deja un fel de „căţeluş cu părul creţ”.
INGREDIENTE. Pentru două porţii: 200 de grame de limbă de vacă, o ceapă mică, o legătură de ceapă verde, una de usturoi, un sfert de ardei gras roşu, un pahar din zeama în care a fiert limba, un pahar mic de vin alb, o ceaşcă de suc de roşii, măghiran, salvie, mentă, sare şi piper. Opţional, mălai pentru mămăligă.
I WISH I WAS IRISH…
Să te simţi uneori mult mai aproape de alte popoare decît de acela în mijlocul căruia te-ai născut şi ai fost educat. Ciudat sentiment, nu? Am mai scris pe-aici despre admiraţia şi trăirile mele alarmant de concrete pentru irlandezi. Deloc în antiteză cu motivele de nemulţumire faţă de poporul meu. Nimic despre comparaţii sau despre păreri de rău pentru ce sîntem sau nu sîntem. Nimic despre Michael Flatley. Nimic despre chefuri, trifoi, ploaie şi inechitate socială. Nimic despre puteri financiare şi despre revolte înăbuşite cu forţa. Nimic despre lideri autentici şi lideri de carton.
Doar un dor ca o durere venită parcă din amintiri nedefinite, inexpligabile şi aproape sigur trăite.


















Cele mai voi