Arhiva pentru ianuarie, 2009

Dacă aţi văzut cumva filmul ăsta sau dacă-l veţi vedea la un moment dat, dincolo de tot ce vi se va părea nasol, prost făcut, aiurea sau mult mai slab în comparaţie cu filmele fantasy pe care le-aşi văzut pînă la el, ar fi bine să ţineţi cont de un lucru: este primul film făcut în România pentru „afară” în care efectele speciale şi cam tot ce înseamnă CGI au fost produse acilişa, în glodul mioritic. Corect, n-au arătat toate chiar „smanes”, „occi” sau „beton”, ca la americani cum ar veni, dar fiţi şi voi un pic mîndri că, totuşi, e o premieră. (Later edit: la cabral e hemoragie de critici de film şi experţi pe tema asta.) Din punct de vedere al strategiei de business cu pieţele străine, mişcarea MediaPro Pictures este, ca de aproape fiecare dată, mai mult decît inteligentă, portofoliul de servicii MPS îmbigăţindu-se cu o linie la mare căutare printre producătorii de filme cu buget mare, care vor să plătească mai puţin şi să se distreze mai mult, de banii economisiţi. Mai multe despre MediaPro Magic, în secţiunea dedicată pe site-ul MediaPro Studios.

Îmi place Corina Drăgotescu pentru că e ceva mai coerentă şi mai normală în discurs decît mulţi colegi de-ai ei. Ştie să-şi mascheze inteligent parti pris – urile, e clar că înclină şi ea, ca tot analistul imparţial, către propriile opţiuni, dar tot îmi place. De-asta m-am mirat s-o aud debitînd enormităţi aseară, la Realitatea. Marea ei surpriză, hrănită şi de broscuţele vînturiste de serviciu, era numărul celor ieşiţi să petreacă Revelionul prin pieţele Bucureştiului. Mult mai mare comparativ cu anii trecuţi, ziceau ei, şi generat în primul rînd de pofta românilor de a se întoarce la comunitate, de a face parte din ea, susţinea Corina Drăgotescu.

Părerea mea? Voi continua să cred, ca şi în anii precedenţi, că motivele pentru care oamenii ies prin pieţe de Revelion sînt mai multe. Sigur, unul dintre ele este nevoia de a exterioriza exuberanţa momentului, numărătoarea inversă de la miezul nopţii fiind un adevărat spectacol atunci cînd porneşte din mii de gîtlejuri. Ca la orice petrecere, nespa? Un motiv important pentru care anul ăsta e posibil să fi fost mai multă lume pe-afară este, cu siguranţă, faptul că destui dintre aceia care plecau de obicei de anul nou, acum au rămas în oraş. Şi alte motive, clasice şi foarte departe de nevoia de integrare în comunitate, pe marginea căreia broda aeară doamna Drăgotescu: concerte moca în pieţe, alternative dezgustătoare la televizor, mai puţină bătaie de cap în bucătărie, cheltuieli mai mici în general. Şi asta mie se pare chiar firesc.

Anul trecut am fost în Piaţa Revoluţiei la momentul zero şi ţin minte că, în timp ce mîna dreaptă ţinea paharul de şampanie, mîna stîngă îmi păzea buzunarele de musafiri nepoftiţi, foarte numeroşi prin zonă.

Anul trecut, cam tot pe vremea asta, vă povesteam în De Gustibus despre porţia anuală de friganele / French Toast. Nu ştiu de ce le fac într-una dintre primele zile ale anului. Sigur, nu le repet în timpul anului pentru că sînt, totuşi, o extravaganţă calorică demnă de…evitat. Cheful de ele în zilele libere de după anul nou este, probabil, îmboldit de „ceva dulce, cald, dar nu prea complicat şi să nu semene cu nimic din ce tocmai mi-a trecut pe sub nas în ultima săptămînă”. Ha? Mda, e posibil să mai existe şi alte motive… De anul ăsta, doar poza. La specificaţiile tehnice n-am schimbat nimic. Doar un praf de scorţişoară în lapte ar fi amănuntul nou. Şi foarte puţin ulei pentru prăjit. Teflonul e tata lor.

Îmi pare rău că vă stric petrecerea, dragi napolacţi şi copylefteri trendinişti tunşi cu ciobul, dar „oala veche a bunicii, cu smalţul sărit”, nu poate fi nici pe departe un îndemn la incursiuni nostalgice în trecut, deoarece e toxică, bre! Oala cu samalţul sărit, la care face referire spotul la smîntîna cu leuştean (!?), este ultimul recipient în care cineva ar putea să-şi dorească să gătească ceva. Chiar n-aveţi în echipa aia nici un medicinist reconvertit?

Dacă am da ascultare eresului care zice că anul arată după chipul şi configuraţia primei lui zile, probabil că am avea răspunsul la întrebarea „de ce ne merge atît de prost?”. România începe anul cu exuberanţă, dar numai pentru cîteva ore şi alea în timpul nopţii. Pentru că în prima zi dormim. Inaugurăm anul cu greaţă şi revoluţii intestinale. Cinstim intrarea în noul segment al existenţei cu multă ceaţă în creier, tote rezoluţiile ultimelor zile din anul precedent plutesc într-un ocean de maioneză care miroase a trăscău.

Prima zi este dedicată vomitivelor uşoare şi zacerii, primul proiect al anului este reconstituirea filmului nopţii anterioare. Este primul „dacă doriţi să revedeţi selecţiuni din programul de Revelion”, în care încercăm să ne aducem aminte cît mai exact momentul în care am pierdut socoteala sticlelor. Este şi primul pretext pentru eufemismul naţional „termină, n-aveam cum să fiu atît de beat…” Ăsta este combustibilul personalizat al lui „las’ că vedem noi cum o scoatem la capăt”.

Vouă, celorlalţi, vă doresc un 2009 al moderaţiei în toate. Şi al utilizării la maximum a resurselor cu margine de profit cît mai mare. Puteţi începe cu propriul creier. Uite, eu pe 1 ianuarie am făcut pîine :)