DE LA RASCA
Cu vreo sinci kilometri mai jos de Falticeni, la stinga. Manastirea Rasca este inclusa in patrimoniul UNESCO. Asta e si bine, si rau. Bine pentru ca mai vin ceva fonduri, ceva donatii, ceva grupuri de animale turistice. Rau pentru ca orice modificare sau renovare trebuie aprobata si parafata in lungi procese birocratice, pentru ca animalele turistice inteleg cu greu sau deloc treburi elementare despre manastiri, conduita, curatenie si asa mai departe.
Dincolo de toate astea, la Rasca sint probabil cei mai luminosi calugari din citi am vazut, oameni care stiu sa vorbeasca, oameni calauziti si de credinta, dar si de logica. Departe de orice divagatie habotnica pe care experienta sau nestiinta ar putea sa o deseneze in conceptia nestiutorului. Rasca este considerata ctitoria lui Petru Rares, chiar daca inceputurile sint atribuite unuia dintre fiii “legitimi” ai lui Stefan. Pictura din interior a ars in mare parte, vremea a cascat crapaturi si a surpat ici-colo structura zidurilor. Pe zidurile de-afara, insa, exista portiuni in care totul este intact. Eu cred ca, de fapt, Rasca este ctitoria zilnica a oamenilor astora care trudesc zilnic acolo si a celor care, temporar, mai dau cite o mina de ajutor. Calugarii nu-ti cer niciodata sa pui mina pe treaba, dar nu te vor refuza daca te vei oferi sa-i ajuti.
Manastirea asta nu este vreun viespar al ortodoxiei, calugarii sint putini, cu siguranta mai putini decit ar fi nevoie. Gospodaria e mare, treburi de facut - berechet. Animalele (cai, vaci, oratanii, catei), ciupercaria, pomii, interioarele, gradina, helesteul, cladirile - toate au nevoie de multa munca, de intretinere, de bani. E nevoie de carti pentru de curind infiintata biblioteca a manastirii, orice fel de carti, caci pe acelea cu continut teologic si-au propus sa le adune in timp. Daca ai ajuns la Rasca pentru mai multe zile, calugarii sint bucurosi sa te puna la treaba daca si tu esti sigur ca vrei sa-i ajuti. Dupa campanie tare ma bate un gind sa ma duc sa le gatesc vreo doua saptamini.
